Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară a procurorului Bogdan Ciprian Pîrlog, cel care a fost prezent la protestul #Rezist din 10 august 2018.
Bugetul.ro vă dezvăluie astăzi ce salariu are Pîrlog. Potrivit ultimei declarații de avere, Bogdan Pîrlog are un salariu anual de 131.783 de lei. Ceea ce înseamnă că pe lună acesta încasează 10.981, 91 de lei.
Inspecţia Judiciară i-a cercetat disciplinar pe şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, Gheorghe Cosneanu, şi pe procurorii Codruţ Mihalache şi Bogdan Ciprian Pîrlog, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru nerespectarea dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege şi regulamente, în legătură cu dosarul violenţelor din 10 august, potrivit News.ro.
„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Cosneanu Gheorghe, şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ (SPM), Mihalache Codruţ şi Pîrlog Bogdan Ciprian, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti (PMTMB), pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege şi regulamente, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Inspecţia Judiciară.
Astfel, inspectorii au reţinut că procurorul Codruţ Mihalache a dispus delegarea procurorilor Corbu Ionel, Cazacu Radu şi Vornigescu Adrian Mihai de la PMTMB, "cu încălcarea dispoziţiilor Ordinului nr. 387/2015 al procurorului general prin care se interzice efectuarea actelor de urmărire penală prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea unui dosar, în cauză fiind vorba despre dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul 10 august”, preluat de SPM de la PMTMB".
„În ceea ce îl priveşte pe procurorul Gheorghe Cosneanu, s-a reţinut că acesta i-a desemnat pe procurorii Corbu Ionel şi Văetişi Marian, delegaţi de la PMTMB la SPM, să instrumenteze dosarul anterior menţionat, cu încălcarea Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general. Inspectorii au constatat că, prin raportare la situaţia personalului şi a volumului de activitate constatate la SPM şi PMTMB, delegarea procurorilor nu numai că nu se impunea, dar a fost chiar lipsită de oportunitate", arată sursa citată.
Potrivit Inspecţiei Judiciare, prin eludarea dispoziţiilor ordinului încălcat, inclusiv de către un procuror cu o funcţie de conducere, inspectorii au apreciat că se creează un precedent privind lipsa de subordonare a procurorilor şi suspiciunea lipsei de imparţialitate în soluţionarea cauzelor.
De asemenea, inspectorii au reţinut că procurorul Bogdan Pîrlog a încalcat dispoziţiile art. 2 şi 5 din Ordinul nr. 192/2010 al procurorului general al PÎCCJ, raportate la art. 89 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor prin aceea că în ziua de 10 august 2018, fiind planificat de serviciu pe unitate, în afara orelor de program, ca procuror cu funcţie de execuţie, s-a deplasat în Piaţa Victoriei din Bucureşti unde a staţionat în spatele dispozitivului de jandarmi, cu scopul declarat de a percepe "cu propriile simţuri ce se întâmplă” deşi nu existau indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni; cu această ocazie a făcut inclusiv scurte recomandări comandanţilor trupelor de jandarmi, în sensul respectării legii.
„Cu privire la toate aceste activităţi, procurorul nu l-a informat pe superiorul său ierarhic afirmând, cu ocazia întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu cu privire la evenimentele din 10 august 2018 că luase act de amploarea acestora din mass-media. Potrivit art. 5 din ordinul menţionat, procurorul care efectuează serviciul în afara programului de lucru trebuie să ia măsuri pentru informarea de îndată a conducătorului unităţii din care face parte cu privire la evenimentele deosebite; totodată, el trebuie să informeze superiorul ierarhic în cazul în care există date sau indicii privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează de către procuror, pentru a fi dispuse măsurile necesare. La terminarea serviciului, acesta trebuia să întocmească, conform ordinului, un proces-verbal în care să se consemneze datele prevăzute în art. 2 alin. 4 din acelaşi ordin", arată IJ.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 89 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, atribuţiile procurorilor militari, aceleaşi cu ale celorlalţi procurori, nu prevăd participarea acestora la evenimente publice ori sesizarea din oficiu cu privire la posibile infracţiuni aflate în desfăşurare.
„În mod concret, procurorul care constată că, în prezenţa sa, se comite o infracţiune este martor la aceasta şi nu poate deveni, concomitent, organ constatator al unor fapte penale", susţine Inspecţia Judiciară.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză.
Vezi și SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare
EXCLUSIV Lovitură devastatoare pentru Klaus Iohannis, în războiul cu Olguța Vasilescu! Scenariul care îl ‘dărâmă’ pe șeful statului
Ce salariu are procurorul Bogdan Ciprian Pîrlog, prezent la protestul #Rezist din 10 august 2018
Trending

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Terasa din Mall Băneasa a patronilor Mobexpert. Dan Șucu și soția au gândit un loc de relaxare pentru clienții magazinului de mobilă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 septembrie 2026. Previziuni complete

08:30Social
Ajutor de încălzire 2026-2027: cine primește, plafoane venit, acte necesare, termen depunere

13:00Social
Modificări la Legea Pensiilor din 2026: vârsta de pensionare, stagiu de cotizare și punctaj

17 sepEntertainment
Pe ce au cheltuit banii foștii concurenți de la Vocea României. Puțini au decis să folosească premiul de la PRO TV într-un scop constructiv

16:00Horoscop
Horoscop de weekend. Previziuni pentru 19-20 septembrie, ce zodii vor încasa bani când se așteaptă mai puțin

11:30Economie
Contribuții sociale 2026: cât plătim la stat și ce se schimbă de la 1 ianuarie

10:00Economie
Prima Mașină 2026: cine primește, ce valoare are prima de stat și cum se aplică

10:30Social
Indemnizație creștere copil 2026: plafonul de venit, durată și condiții de acordare
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



