sursa foto:  interregionews.eu

CFR reacționează la acuzațiile lui Cristian Vasilcoiu: ‘Nu suntem criminali’

Fostul jurnalist Cristian Vasilcoiu, în prezent consilier al lui Marius Budăi (PSD), a lansat, sâmbătă. acuzații grave la adresa CFR-ului și a ministrului Cătălin Drulă.

Vasilcoiu i-a numit pe cei de la CFR „criminali”, după ce, în zona Pipera, s-au coborât barierele în timp ce mai multe mașini treceau calea ferată.

În replică, CFR SA a făcut o serie de precizări, acuzându-i pe conducătorii auto că nu au respectat legea.

Vezi AICI acuzațiile făcute de Cristian Vasilcoiu!

CFR SA a făcut următoarele precizări:

Trecerea la nivel cu calea ferată de la Pipera este semnalizată, conform prevederilor Codului Rutier, cu toate indicatoarele de siguranță, și anume: Indicator Rutier STOP (poziționat înaintea barierelor) Semnalizare acustică și luminoasă (montată înaintea barierelor) bariere automate cu semicumpene.

Participanții la trafic au încălcat prevederile ART 58 (2), ART. 137 (1) și ART. 138 (1a), plecând de pe loc înainte ca semnalele luminoase să permită acest lucru, barierele fiind de asemenea în mișcare.

Din imaginile surprinse de camerele de luat vederi, se observă că șoferul primului autoturism nu era oprit înaintea indicatorului rutier și al semnalelor luminoase, astfel încât să poată observa că acestea nu permit încă traversarea, și pleacă de pe loc în timp ce barierele erau în mișcare, încălcând astfel ART 137, 138 și 58 din Codul Rutier.

Codul Rutier prevede următoarele obligații pentru participanții la trafic:

– să oprească în dreptul indicatorului care obligă la oprire (din imagini se observă că această prevedere din art. 58 este încălcată)

– să oprească atunci când barierele/semibarierele sunt coborâte sau în curs de coborâre/urcare (din imagini se observă că primul șofer, dar și următorii participanți la trafic, se înscriu în traversare în timp ce barierele erau in mișcare, deci sunt încălcate prevederile art. 138 pct 1a și 137 pct. 1

În final, îi asigurăm pe participanții la trafic că nu suntem <criminali>, suntem doar oameni conștienți că orice greșeală în trafic poate avea consecințe grave și de aceea facem apel la conducătorii auto să respecte toate prevederile Codului Rutier, astfel încât fiecare drum cu mașina să se termine în siguranță, acasă, lăngă familie!”, se mai arată în comunicatul companiei de infrastructură, conform clubferoviar.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare