Comisia Europeană a transmis marţi prin intermediul unui comunicat de presă că a rezervat 15 milioane de doze suplimentare din noua versiune de vaccin anti-COVID de la Moderna, modificată pentru varianta Omicron, fiind utilizate pentru vaccinarea din toamnă și iarnă, scrie agerpres.ro
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat la jumătatea lunii iunie că a început să examineze această nouă versiune de vaccin, care vizează atât tulpina iniţială a SARS CoV-2, cât şi pe cea a variantei Omicron, inclusiv sub-variantele care au condus recent la o creştere a infectărilor.
Cu toate acestea, acordul încheiat de Comisia Europeană rămâne suspendat până la unda verde din partea autorităţilor de reglementare europene, "sub rezerva autorizaţiei de introducere pe piaţă (în UE) în intervalul de timp care ar permite utilizarea acestor doze pentru vaccinare" în această toamnă şi iarnă, potrivit unui comunicat de presă.
Cele 15 milioane de doze fac parte din comanda totală de 460 de milioane de doze către compania Moderna, în numele celor 27 de state membre UE, plasată de către Comisie după declanşarea pandemiei.
La începutul lunii iunie, executivul european a anunţat că a ajuns la un acord cu compania Moderna pentru ca o "parte" din dozele a căror livrare era aşteptată în cel de-al doilea trimestru să poată fi livrate abia începând din septembrie, sub forma unor vaccinuri booster adaptate variantelor SARS CoV-2, inclusiv Omicron.
Bruxellesul a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu Moderna pentru a modifica din nou calendarul, de data aceasta amânând pentru septembrie şi în toamnă, apoi în iarnă, furnizarea de doze a căror livrare era programată iniţial pentru această vară.
Este vorba despre "a răspunde mai bine nevoilor statelor membre" în această toamnă şi iarnă, "când este mai probabil să fie nevoie de stocuri suplimentare pentru campaniile lor naţionale (de vaccinare) şi pentru îndeplinirea angajamentelor lor de solidaritate internaţională", a explicat Comisia Europeană, transmite AGERPRES
Comisia Europeană 'pregătește' vaccinarea de toamnă! Oficialii au rezervat 15 milioane de doze suplimentare din noua versiune de vaccin anti-COVID
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

13:00Entertainment
Serghei Mizil rezolvă misterul averii lui Irinel Columbeanu. De ce a rămas, de fapt, falit milionarul

10:30Social
Banii pe care mulți angajați îi pierd când pleacă de la locul de muncă. În ce situații ai dreptul la plata zilelor de concediu neefectuate

09:30Economie
Schimbare pentru șoferii din România. Cerințe noi pentru omologarea mașinilor de la apariția Euro 7

circa 1 oră în urmăSocial
Se schimbă regulile când înnoiești permisul de conducere. Cum se procedează acum

10:00Economie
România, mai bogată cu 2 miliarde de euro. Paradoxal, statul nu se poate atinge de bani, care este explicația

28 octEconomie
Două variante de preț, opțiunea Hidroelectrica. Unul pentru acum, alt tarif pentru mai târziu

08:30Economie
Digi introduce noi taxe. Operatorul de telefonie, televiziune și internet a anunțat deja românii din Spania despre schimbare

09:00Economie
Vine BYD în România? Vizită de la vârful companiei chineze care face mașini ieftine, care ar fi impactul

11:30Entertainment
Scandal pentru Eurovision 2027. Competiția care va avea loc în Bulgaria, boicotată de 3 țări

28 octEconomie
Top 10 companii românești care intră în clasamentul renumit european. Cine se ascunde în spatele cifrelor mari
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
5 linii de tramvaie din București vor circula diferit. Rutele care se modifică

circa 1 oră în urmăSocial
Se schimbă regulile când înnoiești permisul de conducere. Cum se procedează acum

17:30Social
Cine este Vasilica Valentina Robu, noua șefă CNPP. PSD i-a dat funcția

14:00Social
CNPP nu ar vrea să crească pensiile și acționează în instanță. Acuzații grave din partea FACIAS

12:30Social



