Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a făcut o serie de declarații, la invitat la emisiunea ”Totul despre bani. Acesta a vorbit despre adoptarea de către România a monedei unice europene.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, este de părere că: ”România a avut inspirația să renunțe la o cursă în care anunța că vom trece la euro în 2012, apoi în 2015 după care la 2019. Noi ne-am alinial flancului estic, adică lângă Cehia, Polonia, Ungaria și Bulgaria. Bulgarii s-au grăbit însă acum s-au decis să mai reflecteze”.
Economistul a mai afirmat că: ”Atunci când vom bate la ușa zonei euro va trebui să spunem așa: Avem îndeplinite cinci criterii nominale. Adică nu avem deficit bugetar, avem o dobândă pe 10 ani care acum este bunicică, dar avem un curs de schimb la zi dar care acum este bătut de euro și avem o datorie publică de sub 60%, criteriu care acum este îndeplinit”, a explicat acesta.
Reprezentantul BNR a mai amintit că în ultima perioadă presa a marșat pe datoria publică despre care se spune că este a unor nerezidenți, mai ales companii străine care se împrumută din afară: ”Păi este foarte bine!”, a afirmat Vasilescu și a continuat explicând că: ”Pentru că nu este datoria statului și nici datoria firmelor românești și nici a populației. E mare datoria țării însă un sfert din aceasta este a nerezidenților”.
Consilierul guvernatorului BNR, despre adoptarea monedei Euro: România a avut inspirația să renunțe
Trending

29 octEntertainment
Serghei Mizil rezolvă misterul averii lui Irinel Columbeanu. De ce a rămas, de fapt, falit milionarul

29 octSocial
Se schimbă regulile când înnoiești permisul de conducere. Cum se procedează acum

29 octSocial
Banii pe care mulți angajați îi pierd când pleacă de la locul de muncă. În ce situații ai dreptul la plata zilelor de concediu neefectuate

29 octEconomie
Schimbare pentru șoferii din România. Cerințe noi pentru omologarea mașinilor de la apariția Euro 7

29 octEconomie
România, mai bogată cu 2 miliarde de euro. Paradoxal, statul nu se poate atinge de bani, care este explicația

29 octSocial
Salarii uriașe pentru judecători, dezvăluite de CSM. Lefurile plătite de stat trec și de 20.000 de lei

29 octEconomie
Digi introduce noi taxe. Operatorul de telefonie, televiziune și internet a anunțat deja românii din Spania despre schimbare

29 octEconomie
Vine BYD în România? Vizită de la vârful companiei chineze care face mașini ieftine, care ar fi impactul

29 octEntertainment
Scandal pentru Eurovision 2027. Competiția care va avea loc în Bulgaria, boicotată de 3 țări

29 octEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate cele 12 zodii, la început de noiembrie 2026
Articole Similare

29 octEconomie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28 octEconomie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28 octActual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27 octEconomie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

27 octHoroscop



