Creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora sunt măsuri din noul contract-cadru pe anul 2018, care va intra în vigoare din data de 1 aprilie. Actul normativ prevede că, începând cu data de 1 iulie, asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, potrivit Agerpres.
Potrivit CNAS, actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat. Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.
Vezi și Veste bombă: se pregătește schimbarea lui Isărescu de la BNR! Cine i-ar lua locul
"Pachetele de servicii medicale - minimal şi de bază - se reorganizează într-o modalitate schematică, sub forma unei structuri generale, în Hotărârea de Guvern, urmând ca detalierea serviciilor medicale acordate, a condiţiilor acordării şi a documentelor eliberate să fie stabilită prin normele metodologice de aplicare. În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil", susţine CNAS.
Totodată, în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se introduc serviciile medicale în scop diagnostic - caz. Acestea sunt servicii de spitalizare de zi care se pot acorda în ambulatoriu, dar numai de furnizorii care îndeplinesc condiţii suplimentare de eligibilitate.
"Tot în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, medicii care au obţinut competenţă/atestat de studii complementare pentru îngrijiri paliative, certificaţi de Ministerul Sănătăţii, şi care lucrează exclusiv în această activitate vor putea încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru acordarea de astfel de îngrijiri în ambulatoriu. Se pot acorda până la patru consultaţii/trimestru/asigurat pentru îngrijiri paliative. Pentru accesul asiguraţilor la servicii medicale în cadrul cabinetului medical din asistenţa medicală primară şi la cabinetul din ambulatoriu pentru specialităţile clinice s-a precizat că programul de activitate de 35 de ore pe săptămână se asigură în minim 5 zile pe săptămână, iar programul de activitate pentru medicii dentişti cu integrare clinică a fost stabilit la 3 şi 1/2 ore pe zi (1/2 normă). Pacienţii cu diagnostic oncologic confirmat, aflaţi în Programul naţional de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă", mai arată CNAS.
Vezi și EXCLUSIV! Cu tunurile (ILEGALE?) pe medici! Protocol SECRET al DNA de colaborare cu Ministerul Sănătății
De asemenea, asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate şi prin poştă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.
"Pentru debirocratizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în proiectul noului contract-cadru unele obligaţii contractuale sunt eliminate sau revizuite, iar procesul de contractare este simplificat prin eliminarea unora din documentele solicitate în prezent şi trecerea la transmiterea documentelor numai în format electronic", precizează sursa citată.
Totodată, se prevede obligaţia existenţei semnăturii electronice extinse/calificate pentru toţi medicii care furnizează servicii în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare în contract cu o casă de asigurări de sănătate s-a introdus o normă tranzitorie, aceştia având obligaţia să deţină semnătura respectivă până cel târziu la 30 aprilie 2018.
"Medicii prescriptori vor avea obligaţia generală să respecte protocoalele terapeutice de prescriere a medicamentelor. Pentru medicamentele care necesită prescriere pe bază de protocol terapeutic, dar acesta nu a fost aprobat prin Ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, până la elaborarea şi aprobarea protocolului în condiţiile legii, prescrierea se face cu respectarea indicaţiilor, dozelor şi contraindicaţiilor din rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), în limita competenţei medicului prescriptor. Începând cu 1 iulie 2018, medicii prescriptori vor trebui să respecte avertizările Sistemului Informatic al Prescripţiei Electronice (SIPE), precum şi informaţiile puse la dispoziţie pe pagina web a CNAS referitoare la faptul că medicamentul respectiv se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice sau, după caz, că este un produs biologic", explică CNAS.
Totodată, au fost revizuite sancţiunile aplicabile furnizorilor, în sensul diminuării/extinderii gradualităţii, pentru o mai bună corelare cu gravitatea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, şi s-au introdus şi sancţiuni noi. Astfel, spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligaţiei. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistenţă medicală ambulatorie pentru specialităţi clinice, inclusiv celor de medicină fizică şi de reabilitare.
De asemenea, CNAS afirmă că s-a modificat şi modul de recuperare a sumelor imputate furnizorilor de servicii medicale, în sensul că aceasta se va face prin plată directă sau prin executare silită.
Prin noul contract-cadru se introduc tarife unitare pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat, iar pentru furnizorii de servicii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu se introduce valoarea de contract.
Modul de derulare a activităţii furnizorilor de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu în relaţie contractuală cu CAS a fost revizuit, introducându-se o serie de condiţii suplimentare de calitate şi de transparenţă, dar şi dispoziţii tranzitorii vizând adaptarea la noile condiţii.
Spre exemplu, aceşti furnizori vor avea obligaţia de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în ziua anterioară, în relaţie contractuală cu acestea.
Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligaţia de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii şi tipuri de dispozitive.
Pentru medicii de familie, s-a reglementat dreptul la vacanţă anuală, iar pentru medicii nou-veniţi într-o localitate va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi - de la 6 la 12 luni.
Nou contract cadru în domeniul sănătății: ce drepturi noi au pacienții
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania
Articole Similare

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial



