copos

sursa foto:  catavencii.ro

Copos își vinde un hotel de pe litoral! Pentru ce are nevoie de bani

I-a fost greu în închisoare, dar acum a revenit la afacerile sale și lucrurile par să meargă bine. Cu toate acestea, milionarul George Copos a scos la vânzare unul din hotelurile de pe litoral. De ce? Pentru că vrea să investească mai mult în altul.

Christine Schillings, director general al ANA Hotels, a confirmat pentru Business Magazin că Hotelul Astoria de la litoralul Mării Negre este de vânzare. “Am anunţat oficial intenţia de a vinde hotelul Astoria, pentru a ne concentra pe o singură proprietate în acea regiune: Hotelul Europa & Ana Aslan Health Spa. Aici vom investi puţin şi anul acesta, în crearea unei zone de tratament cu nămol în aer liber, dar şi, cel mai probabil, în anii următori, când avem în vedere o renovare totală.”

ANA Hotels a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri totală de 31, 5 milioane euro, în creştere cu  9,6%, faţă de 2015 şi o creştere a indicatorului specific RevPar (Revenue per Available Room) de 10,3%.
Vezi și Surprinzător! Cât de bogată este Lia Olguța Vasilescu?
Hotelurile din Poiana Braşov au înregistrat o creştere de 9% a veniturilor din 2016 comparativ cu anul precedent, creştere ce a rezultat din volume de business mai mari atât pe segmentul de oaspeţi individuali cât şi pe cel de clienţi corporate, în ciuda unui sezon de iarnă 2015 – 2016 mai restrâns.
Grupul hotelier a înregistrat, de asemenea, o creştere a numărului mediu de angajaţi, până la 591.
Recent, Ana Hotels a demarat un proiect amplu de renovare a Hotelului Bradul, cu o capacitate de 59 camere. Investiţia, în valoare de 1,5 milioane Euro, vizează renovarea completă a camerelor, băilor şi spaţiilor publice ale hotelului, într-un design ce va recrea atmosfera elegantă de conac de odinioară, într-un stil şi o cromatică perfect integrate în natură. Materiale şi finisajele vor fi toate naturale şi de calitate premium, precum marmura de Carrara, granitul sau stejarul masiv.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare