sursa foto:  adevarul.ro

Costel Alexe sare la gâtul lui Maricel Popa: ‘A furat astăzi pagina de Facebook a Consiliului Județean Iași’

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe (PNL), susţine că pagina de Facebook a instituţiei administrative a fost transformată ilegal în pagina personală a predecesorului său, actualului senator PSD Iaşi, Maricel Popa.

Prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, anunţă că în perioada următoare va fi demarată o anchetă internă cu privire la modul în care pagina de Facebook a instituţiei a fost însuşită de fostul preşedinte, actual senator PSD Iaşi, Maricel Popa.

„De la preluarea mandatului actualei conduceri, s-au întâmpinat probleme cu referire la administrarea paginii oficiale a Consiliului Judeţean Iaşi şi s-a încercat identificarea persoanelor responsabile de administrarea acesteia. Imediat după rezultatul alegerilor locale, această pagină de Facebook a suferit modificări, printre care amintim dispariţia identităţii vizuale a Consiliului Judeţean, precum şi eliminarea multor postări cu temă administrativă. S-a luat legătura cu şeful de cabinet al fostului preşedinte CJ Iaşi, s-au stabilit termenii predării acestei pagini (existentă încă din 2015, când Maricel Popa nu avea nici cea mai mică legătură cu CJ Iaşi), însă acţiunile ulterioare denotă simplu doar furt şi rea voinţă. Între timp, a fost creată o pagină temporară de Facebook pentru continuarea acţiunilor de comunicare şi informare a ieşenilor”, spune, tot prin intermediul comunicatului de presă, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

Acesta consideră că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi încearcă să împiedice „buna desfăşurare a activităţii” instituţiei „furând” pagina de socializare.

„Metehne vechi în medii noi! Maricel Popa nu acceptă înfrângerea şi continuă prin toate mijloacele să împiedice buna desfăşurare a activităţii Consiliului Judeţean Iaşi. Mai nou, acest individ asupra căruia am atras în mai multe rânduri atenţia cu privire la incapacitatea sa de a administra activitatea Consiliului Judeţean Iaşi, a furat astăzi pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Iaşi. Nu este posibil ca o pagină oficială, a unei instituţii publice să fie administrată pe „persoană fizică” de un angajat cu contract pe perioadă determinată, despre care PNL Iaşi a atras atenţia în mai multe rânduri că lucra la promovarea PSD Iaşi, utilizând resursele şi timpul CJ Iaşi. Astăzi furtul a fost desăvârşit prin modificarea numelui paginii din „Consiliul Judeţean Iaşi” în „Senator Maricel Popa” „, mai spune Costel Alexe prin intermediul comunicatului de presă.

Acesta menţionează că adresa de web, adresa fizică, numărul de telefon, precum şi alte informaţii cu scop de identificare au rămas cele ale Consiliului Judeţean.

„Astfel, pe lângă furtul evident de imagine se încearcă şi inducerea în eroare a ieşenilor cu privire la datele de contact ale vremelnicului senator sau chiar cele ale CJ Iaşi. Somez pe această cale predarea paginii către titularul de drept – Instituţia Consiliul Judeţean Iaşi – şi încetarea acestor acţiuni premeditate de încercare a blocării activităţii CJ. În acelaşi timp, în cazul în care pagina nu va fi predată titularului de drept, vom depune o plângere pentru furt şi vom deschide şi o acţiune în instanţă, inedită ce-i drept, dar totuşi de o gravitate reală”, a mai declarat Costel Alexe.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, senatorul PSD Maricel Popa, nu a putut fi contactat telefonic pentru a-şi exprima opinia, informează agerpres.ro

Citește și:

Vești importante pentru români: Câți bani trebuie să scoateți din buzunare pentru a obține viza de intrare în Marea Britanie

SURSE Șeful unei instituții de forță pe timp de pandemie ar putea fi zburat din funcție! Negocieri secrete cu noul ministru

Veste importantă pentru români! Ce se întâmplă cu pensia anticipată de la 1 septembrie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare