Diferențe uriașe între stat și privat. Nu e de mirare că toată lumea vrea să devină bugetar, având în vedere că în anul 2017 discrepanțele salariale au consemnat o evoluție uluitoare.
Potrivit economica.net, pentru anul 2018, economiștii estimează avansuri mai reduse ale salariilor nete. Asttfel, câştigul salarial mediu net în 2018 ar fi 2.614 lei cu doar 11% peste nivelul din 2017 (2.355 lei). Însă luând în calcul inflaţia medie anuală calculată de BNR la 4,5% în 2018, creşterea reală ar fi de doar 6,5%. Anul trecut creşterea reală a fost de nu mai puţin de 13,6%.
Datele prezentate de CNP ilustrează un dezechilibru major între sectorul public și cel privat, raport care s-a menținut constant din 2007 până în prezent.
Dacă în 2017 brutul mediu la stat era de 3.932 lei, uşor peste cel de 3.071 lei din sectorul concurenţial, în 2018, prognoza estimează un brut mediu la stat de 5.257 lei, în timp ce în privat câştigul salarial mediu avansează la doar 3.923 de lei.
Salariile medii încasate de salariaţii din sectorul public le-au depăşit pe cele din mediul privat în fiecare an din 2007 încoace. Doar în anii de criză s-a redus ecartul dintre salariile din privat şi cele ale bugetarilor. În 2011, salariile de la stat le devansau cu doar 14,36% pe cele din privat. Din 2012, în schimb, ecartul dintre salariile medii de la stat şi cele din mediul privat a început din nou să se adâncească.
În 2014 ajungeau la o diferenţă de 24%. Iar astăzi, după doi ani de creşteri consistente administrate de legi speciale, diferenţa a ajuns la peste 34%.
Vezi și Mutare colosală pe piață- Apare o importantă fabrică – Se fac angajări pe bandă rulantă
Lasă televiziunea pentru Poliția Română: Ce vedetă Kanal D ar fi luat această decizie
Creșterea salariilor în 2018: Diferențe uriașe între lefurile de la stat față de cele din privat
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
La Doi Pași Extra, pariul Metro, se apropie de 90 de magazine. Cum funcționează rețeaua operată direct și ce rezultate financiare are

22:00Economie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

21:30Economie
Se poate să te trezești cu salariu mai mic, fără să-ți dai acordul? Ce spune legea, respectiv Codul Muncii

21:00Economie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns

20:30Economie



