sursa foto:  Facebook.com

Cristian Ghinea rupe rândurile: ‘Voi participa luni la întâlnirea cu președinta Comisiei Europene. PNRR este al României’

Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea (USR PLUS), a anunțat că va participa luni la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Premierul Cîțu mi-a propus să rămân ministru și am refuzat, ceea ce confirmă și el.
Toate zvonurile legate de presupuse negocieri sau posibilitatea de a reveni în guvern fără o refacere a coaliției din care să facă parte USR PLUS sunt fake news.
Am lucrat bine cu premierul și cu toți miniștrii din Guvern, nu e nici un secret. Obiectivul urmărit cu îndârjire a fost să avem un PNRR viabil, susținut de toată Coaliția. Am realizat acest obiectiv.
Nu este un secret, am mai spus-o: am lucrat efectiv la PNRR și am reușit să îl agreez cu Comisia Europeană chiar până în ultima clipă. Mai exact, până cu câteva ore înainte ca demisiile noastre, ale miniștrilor USR PLUS, să ajungă în Monitorul Oficial.
Pentru că PNRR este un plan de țară care va schimba România pentru generații. După ce vom fi construit autostrăzi și vom fi reîmpădurit România, vom putea spune că am fost acolo. Și USR PLUS a fost acolo.
Voi participa luni la întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, la invitația premierului și după consultări cu cei doi copreședinți ai USR PLUS. Pentru că PNRR este al României”, a scris Cristian Ghinea pe Facebook.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare