Cristoiu: ‘Klaus Iohannis care este pro-german. Noi va trebui să facem foarte multe jurăminte de iubire Germaniei’

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat că: ”Este evident că balanţa geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă şi balanţa geopolitică economică. Aceste lucruri ne afectează şi pe noi, poate nu aşa direct ca pe alţii, dar toată lumea este afectată de schimbările în balanţa puterii globale”.

 

 

La ultima conferinţă de presă, preşedintele Iohannis a dat un răspuns evaziv la întrebarea privind poziţia României faţă de propunerea secretarului de stat american Mike Pompeo de constituire a unei coaliţii internaţionale împotriva Beijingului.

„Este evident că balanţa geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă şi balanţa geopolitică economică. Aceste lucruri ne afectează şi pe noi, poate nu aşa direct ca pe alţii, dar toată lumea este afectată de schimbările în balanţa puterii globale. În consecinţă, am luat act de această declaraţie, vom face propria evaluare şi diplomaţia română vă asigur că are capacitatea să analizeze şi să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice”, a declarat şeful statului.

 

 

 

Întrebat de ce s-a eschivat şeful statului, având în vedere că este vorba despre propunerea SUA, partenerul nostru strategic, iar când a fost vorba despre relocarea soldaţilor americani din Germania, a spus că sunt bineveniţi oricând în România, Ion Cristoiu a răspuns:

 

 

 

„Este evident că balanţa geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă şi balanţa geopolitică economică. Aceste lucruri ne afectează şi pe noi, poate nu aşa direct ca pe alţii, dar toată lumea este afectată de schimbările în balanţa puterii globale. Avem de-a face cu schimbări uriaşe la nivelul relaţiilor dintre marile puteri.

Dl Iohannis nu ne-a spus în ce sens se schimbă balanţa strategică Noi ştiam până acum, fiind şi parteneri strategici ai Americii, că e o lume dominată de SUA, o lume monopolară. Împotriva acestei viziuni, impuse chiar de SUA, nu de noi, este viziunea multipolară pe care o susţin adversarii Americii – Rusia, China, UE, care spun că nu e numai America (…) Dl Klaus Iohannis nu ne-a spus în ce sens s-a schimbat balanţa strategică: a dispărut lumea monopolară, atunci înseamnă că e un atac la adresa Americii, dacă e lume multipolară, care sunt puterile care concurează America şi ce face România?”.

 

Ion Cristoiu adaugă că o dislocare a trupelor americane în România trebuie făcută cu mare atenţie, deoarece Klaus Iohannis este pro-german şi în acest caz avem nevoie de permisiunea Berlinului.

 

„Răspunsul ambiguu al lui Klaus Iohannis vine din faptul că tot mai speră ca România să rămână crăcănată peste Atlantic. Conflictul nu a ajuns atât de clar între UE si America. El mai speră că nu va fi obligat să opteze. Dacă ar fi vorba să opteze, ar presupune să fie o bătaie de cap, şi-atunci amână, ca Moromete. Dacă ar fi vorba de o dislocare, ea trebuie, cel putin din punct de vedere al lui Klaus Iohannis care este progerman, făcută cu mare atenţie şi sigur cu îngăduinţa Berlinului pentru că, în cazul Poloniei nu a fost cu îngăduinţa Berlinului. Noi va trebui să facem foarte multe jurăminte de iubire Germaniei”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu adaugă că România se află într-o situaţie absurdă. “Neoptând, încercând să împace doi stăpâni, România a ajuns o dublă slugă. Adică, trebuie să facem uriaşe concesii Germaniei, în speţă UE, sperând că în felul acesta nu se va supăra pe noi pentru că suntem în parteneriat strategic cu America.

Trebuie să facem şi concesii uriaşe Americii ca să nu supărăm America, în sensul că suntem în război. Deci această încercare de crăcănare a României, nu ştiu cât va dura, dar sigur ne costă, deoarece noi nu putem fi independenţi şi orgolioşi, demni faţă de niciuna dintre cele două părţi pentru că la fiecare trebuie să plătim haraciu, tributul ca nu cumva una dintre ele să se supere zicând că suntem aliaţi cu ailaltă”, a subliniat jurnalistul.

 

Ion Cristoiu consideră deplasată declaraţia preşedintelui că soldaţii americani sunt bineveniţi oricând în România, considerând atitudinea lui Iohannis, de temenele absolute, o mare greşeală.

 

„Mi se pare un pic deplasat din partea unui preşedinte să spună că soldaţii americani sunt bineveniţi. Nu, de ce sunt bineveniţi? Soldaţii americani sunt militarii unei alte ţări, ai unei puteri străine şi normal ar fi să negociezi prezenţa lor aici pentru că ei au interesul să fie pe teritoriul nostru. România este membru NATO. De ce să fie militari americani, nu NATO pe teritoriul nostru? Propaganda prezidenţială spune că pentru ca să ne apere de ruşi.

Ruşii nu intră în România pentru că suntem membri NATO şi se declanşează articolul 5, nu pentru că sunt soldaţi americani. Cred că undeva e o mare greşeală în această atitudine, mai ales a preşedintelui, de temenele absolute. Parteneriatul strategic, a fi membrul unei alianţe, al unei comunităţi nu înseamnă, pe de o parte nici permanentul război cu partenerul, dar nici permanenta slugărnicie.

În interiorul oricărei alianţe, inclusiv cu America, există mult spaţiu pentru ca şi tu, putere mai mică, să poţi să-i spui gigantului, din când în când, că ai şi tu nişte interese. Dacă-i spui gigantului tot timpul <să trăiţi, aşa facem, cum vreţi dvs> e catastrofal, că şi gigantul, partenerul spune <foarte frumos, nu ne costă nimic, le spunem să facem>”, a explicat jurnalistul.

Citește și:

SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

E oficial! Vârsta de pensionare are parte de modificări

Șeful DSU a semnat Ordinul! Ludovic Orban și Raed Arafat iau medicii cu arcanul și îi duc în spitalele Covid

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare