sursa foto:  realitatea.net

CTP: ‘Dacă ar veni Isus a doua oară pe Pământ, ce-ar face cu pelerinajul de acum, de Sfântul Dimitrie cel Nou?’

Gazetarul  Cristian Tudor Popescu, a declarat că cei mai mulți ar dori să meargă la acest pelerinaj, cu orice preț, chiar dacă sunt restricții, chiar dacă se face o discriminare. Iisus, de pildă, ar spune: De ce bucureștenii și nu alții? Alții nu au voie, decât cei din București și Ilfov.

Cei mai mulți credincioși ar vrea să ajungă cu orice preț la moaște, spune CTP. Oare ce-ar spune Iisus Hristos, dacă ar veni acum a doua oară pe Pământ și ar veni în România, se întreabă jurnalistul.

„Dacă ar veni Isus a doua oară pe Pământ, acum, și-ar veni în România, ce-ar face Isus, întrebat fiind în direct și la o oră de vârf, în legătură cu pelerinajul de la Sfânta Parascheva și cu pelerinajul de acum, de Sfântul Dimitrie cel Nou? Ce poziție credeți că ar avea Isus Hristos? Ar spune să se țină pelerinajul – să se țină așa cum au făcut autoritățile la Sfânta Parascheva și cum au de gând să facă acum, adică unii da, unii nu – sau să nu se țină deloc? Ce-ar spune Mântuitorul?”, s-a întrebat CTP, în emisiunea „Cap Limpede” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru.

„Credincioșii ca credincioșii, dar Biserica? Știți ce? Când puneți întrebarea asta, l-ar asculta Biserica, imediat mi-ați adus în cap Legenda Marelui Inchizitor a lui Dostoievski din Frații Karamazov. Acolo există un răspuns la această întrebare, și anume că nu l-ar asculta Biserica, că interesele actuale ale Bisericii nu mai corespund cu ce spunea Isus acum 2.000 de ani. Aici e o problemă pentru credincioși. Eu nu iau în discuție statutul dvs, credincios-necredincios. Pe al meu, îl știu și îl știți”, a declarat gazetarul.

CTP a mărturisit că nu este credincios practicant. „Cei mai mulți ar dori să meargă la acest pelerinaj, cu orice preț, chiar dacă sunt restricții, chiar dacă se face o discriminare.

Isus, de pildă, ar spune: De ce bucureștenii și nu alții? Alții nu au voie, decât cei din București și Ilfov. De ce doar cei din Iași au avut voie? (Până când au cedat electoral autoritățile și-au dat drumul la toată lumea, decizie operativă, desigur)”.

„Isus se adresează tuturor, nu ține seama, important este să fii credincios, să crezi cu adevărat în Dumnezeu, nu mă interesează rasa, că ești bogat, sărac, femeie sau bărbat. Asta spunea Isus! Cu ce drept operează această discriminare acum Biserica și autoritățile? Cum adică? Din nou moaște numai cu buletinul? Ce înseamnă asta, că eu sunt bucureștean și am dreptul și alt credincios, care este din Ploiești, n-are dreptul să vină la moaște, să se închine așa cum crede el?

Apoi, ar mai spune ceva Isus. Și mi-am notat aici, poate o să trageți dvs, credincioșii, concluzia. Eu nu fac decât să citesc. (CTP citește un fragment din Evanghelia după Marcu – n.r.). Ce-ar spune Isus acum? Ar spune Sf. Dimitrie și Sf. Parascheva sunt pentru om, nu omul pentru sfinți!”, a mai spus CTP la Digi24, informează gândul.ro

Citeşte şi:

Vești importante! Iată cum puteți intra în posesia acestui tip de pensie

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare