10 tudose dragnea mv 465x390

sursa foto:  evz.ro

Cum ar putea pierde Dragnea șefia în PSD? Lovitura pe i-ar putea-o aplica premierul Tudose

La ședința Biroului Permanent Național al PSD, Sorin Grindeanu, Victor Ponta și Cătălin Ivan ar urma să fie dați afară din partid.

Chiar dacă această ședință se ține pentru prima dată în ultimele zece luni, șeful social-democraților, Liviu Dragnea, nu ar fi prezent, fiind în Grecia, în vacanță, potrivit Antena 3.

În acest context, analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că Ponta, Grindeanu și Ivan ar urma să fie excluși „cu o aroganță maximă din partea dlui Liviu Dragnea, în sensul în care nici măcar nu se întrebuințează fizic pentru a participa la ședință. Dânsul este precum împăratul în vacanțe exotice, iar cei trei- între care doi foști prim-miniștri și un europarlamentar, vor fi excluși din partid. Nu este în favoarea nici a dlui Liviu Dragnea acest tip de aroganță, nici a PSD-ului. Cei trei excluși probabil că vor da în judecată decizia și instanța va hotărî”, precizează dcnews.ro.

Chirieac a adăugat că este o decizie proastă „în fața membrilor de partid în primul rând și a simpatizanților. Dacă dorești să iei o decizie de asemenea magnitudine, vii, îți întrerupi vacanța, explici, ieși în presă: De ce Victor Ponta trebuie dat afară? Dacă la Victor Ponta poate mai bănuim, de ce Sorin Grindeanu a trebuit să fie aruncat din funcția de prim-ministru și de ce trebuie să fie dat afară și din partid? Cătălin Ivan e un tânăr politician, cunoaște, știe, are intervenții publice la Bruxelles, nu stă ascuns într-un beci și să iasă doar la alegeri, cum fac alți europarlamentari PSD”.

Bogdan Chirieac susține că premierul Mihai Tudose i-ar putea aplica lovitura de grație lui Dragnea, furându-i șefia Partidului Social Democrat.

„Probabil că Mihai Tudose, care este la serviciu (n.r. – nu în vacanță, ca Liviu Dragnea) nu va da acum un atac, dar știți cum s-ar impune astăzi în fața PSD? S-ar duce la ședință și ar decide să nu-i dea afară pe cei trei. Acela ar fi momentul când Liviu Dragnea ar pierde partidul. Eu cred că partidul e mai apropiat de Mihai Tudose decât de Liviu Dragnea în acest moment”, a spus Chirieac.

„Dacă domnul Tudose schimbă lucrurile, acum, dimineață, devine noul lider al PSD. Nu știu dacă va face asta sau va mai aștepta”, susține analistul politic.

Vezi și Atenție! V-ați scris data nașterii pe Facebook? Eroarea prin care vă puneți în pericol

Sexgate marca Gabriel Oprea! În ce instituții de stat și-a instalat sexy protejatele

Ministrul de Interne Carmen Dan făcută praf de un ziar din Teleorman – care a fost motivul

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare