sursa foto:  Alstom

Cum arată noile trenuri ale Metroului din București. Prima garnitură a plecat din îndepărtata Brazilie

Primul tren de metrou marca Alstom destinat celei mai moderne linii de metrou din București a plecat din fabrica de la Taubate, Brazilia, urmând să se îmbarce cu destinația Hamburg, de unde va ajunge în România pe cale rutieră, a transmis compania producătoare pe Linkedin.

Trenul, numit Giurgiu, va circula pe Magistrala 5 după finalizarea testelor obligatorii în vederea punerii în funcție. Drum bun si ne vedem la București! În anul 2020, Metrorex a semnat cu Alstom Transport contractul de livrare de trenuri de metrou destinate Magistralei 5 – Drumul Taberei-Eroilor. Contractul prevede livrarea a 30 de garnituri de metrou Metropolis pentru noua Magistrală 5. Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Acest contract poate fi extins cu opțiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, valoarea totală a proiectului putând ajunge la 240 de milioane de euro.

„Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, Mihai Barbu, a declarat că primul tren de metrou produs de Alstom în Brazilia pentru Magistrala 5 a metroului bucureștean va sosi în curând. ”La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie trenul ‘Giurgiu’ va fi în depoul nostru”, a spus oficialul.

Citește și: Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani, ajunge în țară! Pe ce rute va deservi

Circulație reorganizată între stațiile de metrou Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu

Metrorex informează că în jurul ieri, în jurul orei 19:15, în stația de metrou Timpuri Noi, s-a efectuat un parcurs eronat la o linie ocupată de un alt tren. Din acest motiv, circulația de metrou a fost reorganizată între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu.
Călătorii aflați în stații au fost informați prin sistemul de sonorizare.

„Stimați călători,
Vă prezentăm scuze pentru situația neprevăzută din această seară și pentru disconfortul creat.
Astăzi, în jurul orei 19:15, în stația de metrou Timpuri Noi, s-a efectuat un parcurs eronat la o linie ocupată de un alt tren. Din acest motiv, circulația de metrou a fost reorganizată între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu.
Călătorii aflați în stații au fost informați prin sistemul de sonorizare.
În urma incidentului feroviar de la stația Timpuri Noi, compania Metrorex a avizat organele de investigare a evenimentelor feroviare- AGIFER, AFER, COSU. Acestea vor investiga evenimentul, vor stabili cauza acestuia și vor dispune măsurile care se impun.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.
Călătorii au fost debarcați în siguranță la peron, iar circulația trenurilor în acest moment se desfășoară în condiții normale.
Vă prezentăm încă o dată scuze și vă asigurăm că siguranța circulației rămâne principalul nostru obiectiv!”, a transmis Metrorex

Vezi și: Când vom merge cu metroul la Aeroportul Otopeni. Ultimele estimări despre finalizarea lucrărilor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare