Dacia a dat lovitura în luna septembrie! Aceasta a reușit să câștige enorm pe plan european. Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat, în septembrie, un avans de 23,8% în Europa (UE plus țările EFTA), iar cota de piață a constructorului de automobile s-a majorat de la 2,3% la 2,4%.
Cel puțin asta reiese din statisticile Asociație Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), făcute publice marți. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 35.648 de unități, în creștere față de septembrie 2016 (33.824 vehicule). EFTA (Asociația Europeană a Liberului Schimb) este alcătuită în prezent din patru state: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Grupurile franceze Renault și PSA Peugeot Citroen au raportat în septembrie creșteri ale vânzărilor de 0,4% și, respectiv, 70,1%. Grupurile germane Volkswagen și Daimler au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 1,1% și, respectiv, 1,2%, în timp ce vânzările companiei americane Ford au scăzut cu 13%, informează Agerpres.
Vezi și BGS e OUT de la Arena Națională! O nouă firmă de pază CUCEREȘTE Capitala – Cine se află în spatele ei
Business-ul neștiut al Gabrielei Szabo – a investit jumătate de milion de euro
Ipoteză interesantă! Cine ar putea fi viitorul președinte al României, pe modelul Macron în Franța
Legea care le va permite salariaților să lucreze de ORIUNDE - ce condiții trebuie să întruniți
Dacia rupe norma! Lovitura pe care a dat-o pe piața europeană
Trending

02 aprEconomie
Fan Courier se află într-un „punct de inflexiune”. Anunțul făcut de patron, după creșterea prețurilor la carburanți

02 aprEconomie
Schimbarea Profi și Mega Image, de la 1 aprilie 2026. Puțini clienți au sesizat diferența

08:00Entertainment
Gabriela Cristea a rămas fără afacere. S-a zis cu cozonacii, zacusca și prăjiturile vedetei TV

02 aprActual
Tone de alimente pentru Paște, retrase de urgență. Inspecția veterinară a dat amenzi de un milion de lei

circa 2 ore în urmăSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei
Articole Similare

25-03-2026 21:02Externe
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19-03-2026 08:22Externe
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15-03-2026 15:03Externe
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15-03-2026 14:26Externe
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15-03-2026 11:01Externe



