Fostul lider USR, Dacian Cioloș, a transmis marți seară pe pagina sa de facebook un apel prin care modul în care vom ajuta de acum înainte cetățenii ucraineni să fie punctual, structurat și acordat în locurile cu nevoi acute. Dee asemenea, acesta face apel la aleșii locali să înceapă să contacteze primari ai unor orașe, sate și comune ucrainene și să înceapă demersuri de înfrățire cu acestea.
"Negocierile de astăzi ne-au adus primele semne firave de speranță pentru o încetare a războiului pornit de Rusia în Ucraina. Însă criza umanitară va continua pentru mult timp de azi înainte, din păcate, iar peste excepționala mobilizare de la începutul conflictului se vor instala o oboseală firească crizelor prelungite și un ritm mai scăzut al implicării.
De asta cred că modul în care vom ajuta de acum înainte cetățenii ucraineni care fug din orașele bombardate, care s-au trezit singuri și pe drumuri fără mai nimic trebuie să nu fie lăsat doar la mâna impulsului de moment. Ajutorul trebuie să înceapă să fie punctual, structurat și acordat în locurile cu nevoi acute.
În ultimele zile, m-am interesat despre situația celor care au fugit din orașele bombardate, dar au ales totuși să se adăpostească în interiorul granițelor Ucrainei, în special în localitățile din regiunea Cernăuți, dar și în cele de la granița cu Ungaria sau Polonia. Sunt oameni care speră ca războiul să se termine repede, care nu vor să plece din țara lor. Însă presiunea umanitară, socială și financiară în aceste localități este imensă și, fără un ajutor rapid și punctual, riscurile de colaps sunt mari.
Am propus azi grupului Renew Europe să cerem Comisiei Europene să trimită resurse financiare și ajutoare materiale și în acele regiuni din Ucraina în care numărul refugiaților este foarte mare, în același timp cu continuarea ajutoarelor trimise spre Kiev, Harkov și alte regiuni din estul țării.
De asemenea, cred că este un moment bun ca aleșii locali din localități românești să înceapă să contacteze primari ai unor orașe, sate și comune ucrainene și să înceapă demersuri de înfrățire cu acestea. Știu că unii au făcut asta, dar trebuie să se întâmple la scară mare, este o ocazie importantă în stabilirea unor relații directe, comunitare. Aleșii noștri pot afla de la ei exact nevoile specifice ale comunităților și asemenea demersuri, când oamenii au cea mai mare nevoie, nu vor fi uitate, așa cum localitățile românești nu au uitat ajutoarele primite din comunitățile din vestul Europei la începutul anilor 90", a transmis Cioloș pe facebook
Dacian Cioloș cere și mai mult sprijin pentru refugiații ucraineni! Apel la aleșii locali
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

circa 1 oră în urmăEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



