sursa foto:  digi24.ro

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: ‘Vaccinarea nu înseamnă discriminare, ci să salvăm business-uri, economia și vieți omenești’

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat că tot controlul asupra pandemiei depinde de rata de vaccinare, iar asta nu înseamnă discriminare, ci să salvăm business-uri, economia şi vieţi omeneşti.

„Avem o problemă de competitivitate şi asta nu se rezumă doar la Unit Labour Cost. Ce înseamnă costul forţei de muncă? Normal, trebuie să plăteşti decent oamenii, altfel îţi pleacă din ţară. Asta ţine de infrastructură şi de managementul unor companii. Redresarea a început, dar pandemia persistă, iar guvernarea trebuie să fie axată pe urgenţe. Până una-alta, marea urgenţă este pandemia şi susţinerea economiei în continuare. Trebuie continuată cu consecvenţă corecţia macroeconomică. Controlul pandemiei depinde de rata de vaccinare. (Vaccinarea, n.r.) Nu înseamnă discriminare, ci să salvăm business-uri, economia şi vieţi omeneşti. Avem prea mulţi care neagă (pandemia, n.r.) şi cred în conspiraţii”, a menţionat Dăianu, la cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară, organizată de Coface România.

 

În viziunea preşedintelui Consiliului Fiscal, România trebuie să aibă o Bancă de Dezvoltare, aşa cum se întâmplă în Polonia şi Ungaria.

 

„Vorbim de vreo trei-patru ani despre Banca de Dezvoltare şi nici până acum nu a apărut. Trebuie să existe, aşa cum există în alte ţări. Polonezii, ungurii au fost mult mai alerţi decât noi din acest punct de vedere. Mie îmi pare bine că şi viziunea Fondului Monetar Internaţional enunţată de Viktor Gaspar, care este directorul Departamentului de Politici Fiscale, un fost înalt oficial la Comisia Europeană, vorbeşte despre faptul că avem nevoie de sisteme mai echitabile fiscale. Când eu am făcut unele propuneri din acest punct de vedere, imediat eşti etichetat că eşti socialist. Prostii de genul acesta… Echitatea nu înseamnă socialism. Echitatea înseamnă o economie de piaţă care funcţionează corect, care nu este capturată de grupuri de interese”, a spus Dăianu.

 

Acesta a vorbit şi despre înfiinţarea Superligii europene de fotbal, demers pe care l-a catalogat drept „o ruşine”.

„Trebuie să existe o solidaritate în societate. Din punctul meu de vedere, această propunere European Soccer League – Superleague este absolut o ruşine. Când nişte fonduri de risc controlează nişte cluburi mari de fotbal, mai ales din Marea Britanie, ajungem în situaţia în care „wall street”-icăm fotbalul ca fenomen economic, social şi politic. O ruşine! Îmi pare bine să se stopează aşa ceva. Economia are contextualizare socială şi asta înseamnă societate”, a subliniat Daniel Dăianu.

Coface România organizează, miercuri, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară, eveniment ce reuneşte experţi în riscul de ţară, specialişti din domeniul academic, bancar, precum şi investitori români şi din străinătate, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare