Pentru prima dată din 2002 încoace, euro s-a tranzacționat la 0,9880 dolari, pe piața din Asia. Această prăbușire a euro vine după ce Rusia a oprit livrarea de gaze către Occident, prin conducta Nord Stream 1.
Moneda euro a coborât luni sub 0,99 dolari, pentru prima dată în aproape două decenii, în timp ce lira sterlină este în corzi, după ce decizia Rusiei de a opri livrarea gazelor prin principala sa conductă spre Europa a sporit temerile privind evoluţia preţurilor energiei şi a creşterii economice, transmite Reuters, citată de Agerpres.
În tranzacţiile din Asia, moneda euro se tranzacţiona la 0,9880 dolari. Confor sursei citate, acesta este cel mai scăzut nivel din 2002.
De asemenea, lira sterlină se tranzacţiona la 1,4445 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani şi jumătate.
Sâmbătă, Rusia ar fi trebuit să reia fluxurile prin gazoductul Nord Stream dar nu a respectat termenul limită, din cauza unor scurgeri de ulei detectate în timpul lucrărilor de mentenanţă la unica staţie de comprimare aflată încă în funcţiune. Decizia a coincis cu anunţul G7 (principalele ţări industrializate din lume) privind un plan care vizează implementarea unui plafon global de preţ pentru produsele petroliere şi ţiţeiul provenit din Rusia, plafon care ar urma să intre în vigoare din luna decembrie. Separat, Uniunea Europeană analizează mai mult opţiuni pentru impunerea unei limite de preţ la energie.
De 20 de ani nu s-a mai întâmplat asta! După decizia Rusiei de a opri robinetul cu gaz către Occident, euro se prăbușește în raport cu dolarul
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-09-2022 10:36
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

25 minute în urmăEconomie
Mobexpertul lui Dan Șucu aduce 3 săptămâni de Black Friday. Reducerile anului pe care nu ai cum să le ratezi dacă renovezi

circa 1 oră în urmăEconomie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere

circa 2 ore în urmăEconomie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie



