sursa foto:  Facebook

De la 1 mai, România își retrage trupele din Afganistan! Anunțul făcut de ministrul Nicolae Ciucă

România își va retrage trupele din Afganistan, a anunțat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Decizia mai-marilor țării noastre vine ca urmare a hotărârii Administrației SUA de retragere a forţelor americane până la 11 septembrie 2021, din Afganistan.

Am participat astazi la reuniunea extraordinară comună a miniștrilor de externe și miniștrilor apărării din statele membre NATO, organizată în format videoconferință.

Reuniunea a avut loc în contextul finalizării analizei administrației SUA cu privire la Afganistan și a deciziei de retragere a forţelor americane până la 11 septembrie 2021.

Am apreciat maniera de raportare a SUA la ansamblul problematicii situației din Afganistan, atât din perspectiva dialogului și coordonării cu Aliații, cât și în ceea ce privește impulsionarea negocierilor și procesului de pace intra-afgan.

Pe timpul discuțiilor, am evidențiat angajamentul de lungă durată al României pentru stabilitatea și securitatea Afganistanului și am subliniat importanţa focalizării atenției asupra aplicării măsurilor consistente de asigurare a protecței forțelor NATO din Afganistan în perioada următoare, concomitent cu o abordare coordonată privind retragerea trupelor.

Pe acest fond, urmare discuțiilor aliate, miniștrii afacerilor externe și ai apărării aliați am adoptat o Declarație comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forțelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai 2021. Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii.

În contextul discuțiilor, a fost abordată și situația de securitate recent creată în Vecinătatea Estică. Miniștrii de externe și ai apărării din statele membre NATO am exprimat îngrijorarea privind evoluțiile recente și creșterea semnificativă a prezenței trupelor militare ruse în Crimeea ilegal ocupată și la frontiera de est a Ucrainei”, a transmis ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Împreună cu aliații din NATO, am decis că a venit momentul retragerii forțelor militare aliate din Afganistan. Acest proces va demara la 1 mai și se va încheia până la 11 septembrie 2021.
Concomitent cu sprijinirea procesului de pace din regiune, este important să acordăm o atenție deosebită măsurilor de asigurare a protecției forțelor NATO din Afganistan în timpul procesului de retragere a militarilor.
Pentru Ministerul Apărării Naționale, misiunea se va încheia numai atunci când toți militarii români vor fi în siguranță, acasă!”, a mai spus șeful Apărării.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane stând jos şi interior

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare