sursa foto:  Facebook

De necrezut! Un cunoscut jurnalist a prevestit că Toader nu o va revoca pe Kovesi! Iată motivul

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a prezent miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile evaluării privind activitatea Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr, cei mai importanți procurori ai României.

Chiar dacă mulți se așteptau ca Lazăr și Kovesi să fie revocați din funcțiile pe care le ocupă, Toader a afirmat că nu este momentul oportun pentru un asemenea pas.

Cu câteva ore înaintea începerii conferinței de presă, jurinalistul Ovidiu Zară făcea o dezvăluire incredibilă. Acesta a devoalat legătura dintre Kovesi și Toader, acesta din urmă aflându-se în Comisia în fața căreia șefa DNA și-a susținut teza de doctorat.

Mai mult, Zară a făcut publică o poză care-l înfățișează pe actualul ministru al Justiției la șpriț, împreună cu profesorul coodonator al lucrării de doctorat realizate de Kovesi, Viorel Pașca.

„16 decembrie 2011. Procurorul sef al DNA. Laura Codruta Kovesi isi susținea teza de doctorat la Universitatea de Vest din Timisoara in fata unei Comisii formata personaje extrem de interesante:
– av. Dorel Julean – profesor de Procedura Penala, fost colaborator al Securitatii sub numele de „Sandu”;
– av. Viorel Pașca – coordonatorul lucrarii de doctorat a lui Kovesi – fost procuror comunist ce a avut legaturi cu Securitatea (FOTO alaturi de Toader Tudorel);
– Radu Motica – fost Decan al Facultatii de Drept şi Ştiinţe Administrative din Universitatea de Vest din Timişoara, prieten cu indrumatorul tezei de doctorat al lui Kovesi, av. Viorel Pasca;
– actualul ministru al Justitiei, Tudorel Toader – fost procuror comunist la Panciu intre 1986-1991, apoi avocat si ulterior decanul Facultăţii de Drept din 2004, directorul şcolii doctorale din 2005, rector al universităţii ieşene din 2016, prieten cu Viorel Pasca.
In afara acestor personaje pitoresti, in sala a mai fost o audienta care a avut rolul de a o sustine pe Kovesi: Mircea Criste – fost procuror general, George Maior – ex-seful SRI, generalul Florian Coldea, Marius Iacob – procuror general adjunct DNA, etc.
Interesant este ca inainte de izbuncirea scandalului privind doctoratul lui Kovesi, reporterii „Atac de Iasi” au devoalat relatia de prietenie dintre Tudorel Toader (era si membru in C.N.A.T.D.C.U.) si Viorel Pașca – conducatorul de doctorat al sefei DNA, cei doi fiind surprinsi la un sprit (FOTO)
Q.E.D. Tinand cont de „coincidentele” de mai sus, eu cred ca ministrul Justitiei, Toader Tudorel, nu va lua astazi decizia de a porni demersurile privind demiterea lui Kovesi, chiar daca Curtea Constitutionala a aratat foarte clar ca sefa DNA a incalcat grav Constitutia.
Si mai cred ca nici Augustin Lazar – procurorul general nu va fi atins nici cu un pai de catre Toader Tudorel, chit ca si el a terfelit Constitutia. Motivul? Si Augustin Lazar si Toader Tudorel provin din aceasi scoala de drept comunista, ambii au fost procurori ceausisti, iar dupa decembrie 1989 ambii au rezistat in sistem, ba chiar au avut evolutii profesionale fulminante. Iar acum predau natiunii lectii de democratie si de Justitie „independeta”.
Si daca mai tinem cont si de faptul ca si tatal lui Kovesi a fost procuror si in comunism si dupa (pana in 2010), din aceasta postura el avand legaturi de amicitie cu Viorel Pasca, cu Augustin Lazar si cu alti fosti comunisti care inca mai sunt in sistemul de Justitie, vedem ca ipoteza demiterii procurorului general al Romaniei are sanse de reusita asa cum un bat de chibrit aprins poate topi unui tanc”, a scris Zară pe Facebook.

Vezi și Neașteptat! Ce avere a moștenit Andreea Marin de la tatăl său

Anunț de ultimă oră al protestatarilor, după discursul ministrului Justiției! Ce vor face în această seară

Surpriză! Cine-l va înlocui pe Hans Klemm pentru postul de ambasador al SUA în România?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare