Agenţia suedeză a Transporturilor a luat o decizie radicală în ceea ce privește numărul de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conţinea un mesaj obscen la adresa Partidului Social-Democrat (PSD), se arată într-un răspuns transmis agenţiei MEDIAFAX.
"Agenţia suedeză a Transporturilor aprobă numere de înmatriculare personalizate pentru utilizarea pe teritoriul Suediei. Numerele de înmatriculare personalizate sunt permise şi în străinătate, cu condiţia să nu intre în contradicţie cu legislaţia locală. În momentul aprobării numerelor de înmatriculare personalizate, luăm în considerare diverse criterii. Unul dintre criterii este să analizăm combinaţia de litere sau cifre şi dacă acestea sunt percepute ca fiind ofensatoare. În acest caz, nu aprobăm emiterea numărului de înmatriculare. Cu toate acestea, nu putem şti în avans semnificaţia oricărei combinaţii posibile în toate limbile străine. Cuvinte care în anumite limbi nu sunt ofensatoare pot fi ofensatoare în alte limbi. Dacă Agenţiei suedeze pentru Transporturi i se aduce la cunoştinţă că un anumit număr de înmatriculare este ofensator, acesta este retras", a transmis instituţia într-un răspuns la o solicitare a agenţiei de presă MEDIAFAX.
Citește și: Gabriela Firea pregătește un nou program de excepție! Mii de oameni vor beneficia de el
"În acest caz specific, când ne-a fost adus în atenţie că numărul de înmatriculare este ofensator, am decis anularea acestuia. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare îşi încetează valabilitatea din 1 august", precizează Agenţia suedeză a Transporturilor.
Răzvan Ș., în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie, prin Vama Nădlac, cu o mașină cu numere de înmatriculare conţinând un mesaj obscen la adresa PSD. Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat în întreaga țară. Timp de zece zile, bărbatul a fost oprit în trafic de patru ori de Poliție, în județele Olt, Hunedoara și Dolj. Abia ultima dată, luni dimineața, polițiștii l-au oprit în Capitală și i-au reținut plăcuțele de înmatriculare și permisul. Motivul: românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferențiale, obținute în Suedia, pe teritoriul României. Totuși a fost nevoie de două săptămâni pentru ca Poliția să stabilească acest lucru, perioadă în care oficialii de la București au corespondat cu autoritățile suedeze.
Citește și: Un gigant austriac intră „devastator” la concurență! O nouă fabrică din România a fost achiziționată .
Decizie radicală a Agenţiei suedeze a Transporturilor- Ce s-a întâmplat cu numărul de înmatriculare ce conținea mesajul M..e PSD
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



