Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, vineri, că din totalul deţinuţilor care se află în penitenciare 17.960 au drept de vot. Dintre aceştia, 15.652 şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile pentru Parlamentul European şi 15.271 pentru referendum, inforemază News.ro.
Alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale.
În acest sens, ANP anunţă că s-au luat mai multe măsuri, printre care identificarea deţinuţilor cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot. De asemenea, angajaţii ANP s-au asigurat ca persoanele deţinute să aibă un act de identitate valabil la data scrutinului şi au amenajat spaţii corespunzătoare în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot.
În urma centralizării datelor primite de la toate unităţile din teritoriu, ANP a anunţat că în prezent sunt 20.403 deţinuţi în România. Dintre aceştia, 17.960 au drept de vot, iar 15.652 şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile pentru Parlamentul European şi 15.271 pentru referendum.
Duminică au loc alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul pentru justiţie iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Procesul electoral va avea loc în intervalul 7.00 – 21.00.
Citește și:
Ieşirea violentă a lui Andrei Caramitru îi costă scump pe cei din USR-PLUS! Foştii votanţi rup rândurile
E oficial! Amnistia fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial! Cine scapă de plata datoriilor
Cine e, de fapt, femeia care l-ar fi ‘îngropat’ pe Radu Mazăre – Guvernul Dăncilă a ‘uns-o’ în funcție
Decizie radicală luată de aceste persoane! Vor vota în număr cât mai mare
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



