PNL partid

sursa foto:  gandul.ro

Deputat PNL: ‘România va avea la dispoziție zeci de miliarde de euro pentru investiții în următorii ani, dar important este să cheltuim până la ultimul cent’

Deputat PNL de Tulcea, George Şişcu, a transmis într-o decalrație de presă că bugetul de stat şi proiectele finanţate prin PNRR sunt priorităţile guvernului pe acest început de an. Pentru o dezvoltare rapidă, avem nevoie de proiecte mari.

”România va avea la dispoziţie zeci de miliarde de euro pentru investiţii în următorii ani, dar important este să cheltuim până la ultimul cent, iar proiectele pe care le facem să fie nu doar utile, ci să creeze la rândul lor plusvaloare.

În aceste zile e forfotă mare prin ministere, pentru identificarea şi includerea acelor proiecte realizabile în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Este foarte important să ţinem cont că proiectele trebuie finalizate până în 2026. Cu alte cuvinte, dacă o lucrare nu este realizată integral până în 2026, atunci nu vom primi banii alocaţi pentru investiţia respectivă.

Va trebui să dovedim maturitate şi să uităm de povestea cu „merge şi aşa”. Nu ne va merge, pentru că dacă nu am atins rezultatul, nu primim finanţare. Oricât de frumos ar fi un proiect, dacă nu-l terminăm la timp, nu vom vedea banii europeni.

Din acest motiv, va trebui să fim extrem de atenţi şi să gândim mai degrabă tehnic decât politic. Fiecare judeţ, fiecare localitate din această ţară are planuri de dezvoltare, dar va trebui gândit la nivel macro pentru ca banii europeni, care nu-s deloc puţini, să fie investiţi pe proiecte mari, benefice la nivelul regiunii.

Chiar dacă unii ar fi tentaţi să remarce absenţa unor miniştri din spaţiul public, există discuţii ample în aceste zile atât pe subiectul PNRR, cât şi pe tema bugetului de stat pentru 2021. Proiectul de buget va fi înaintat Parlamentului în câteva zile. Acest document nu poate fi unul întocmit la repezeală, cum se întâmpla adesea în timpul guvernărilor PSD.

Există o presiune uriaşă pentru a ne încadra în deficitul de şapte la sută agreat de ţara noastră cu Comisia Europeană.

România are nevoie de un buget echilibrat, astfel încât salariaţii să nu fie întorşi împotriva angajatorilor, statul împotriva antreprenorilor, iar pensionarii împotriva tinerilor.

Sperăm ca lucrurile să fie păstrate sub control din punct de vedere sanitar, iar din a doua jumătate a anului să intrăm într-o etapă de creştere accelerată a economiei”, informează agerpres.ro

Citește și:

Vești importante de la Casa Națională de Pensii Publice: Au crescut contribuțiile lunare pentru pensii. Cât costă cumpărarea unui singur an de vechime

Mare atenție, români! ANAF vine cu noi proceduri pentru acest tip de taxe. Pe cine va afecta decizia

Vești importante pentru mii de români: Cine se implică în acest tip de proiect poate obține venituri considerabile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare