Deputatul USR Diana Buzoianu a transmis în contextul primelor primite de salariații din unele companii de stat, că austeritatea este doar pentru românii care trebuie să plătească taxele.
Întrebată despre primele respective, deputata USR a spus: „Austeritatea este doar pentru românii care trebuie să plătească taxele și pentru, eventual, bugetarii care astăzi nu sunt salarizați așa cum ar trebui să fie salarizați, dar ei vor fi ultimii care vor primi cu adevărat salariile necesare. O parte din companiile astea, care primesc acum, la final de an, foarte multe beneficii, sporuri și cadouri, sunt datoare statului român. Au niște datorii de milioane, de zeci de milioane”.
„De unde am putea oare să facem rost de bani? Păi, uite, poate că dacă nu și-ar plăti cadouri cu nemiluita la final de an, ca să nu mai poată să declare niște profituri, poate că ar avea bani să își plătească parte din datoriile pe care le au. Sunt oameni în aceste companii care au venituri uriașe.
Noi am avut inclusiv un proiect de lege în Parlament să nu mai poată să treacă astfel de salarii mai sus de salariul Președintelui. Eh, PSD și PNL acolo au tras linie, au zis, nu, domne`, lăsați companiile să aibă salariile de mii de euro pe fiecare lună, se pare că e în regulă”, a adăugat Diana Buzoianu, conform b1tv.ro
Deputat USR, despre primele din companiile de stat: Austeritatea este doar pentru românii care trebuie să plătească taxele
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

circa 1 oră în urmăEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



