sursa foto:  ziarelive.ro

Dezvăluire incredibilă a lui Traian Băsescu! De ce îl va refuza Iohannis pe Grindeanu

Fostul lider al României, Traian Băsescu, a declarat că, în opinia sa, președintele Klaus Iohannis nu va accepta nici a doua propunere de premier a coaliției PSD-ALDE, Sorin Grindeanu.

Șeful partidului spune că Grindeanu este acuzat că ar fi omul Serviciului Român de Informații (SRI), iar ăsta e un motiv serios pentru Iohannis de a-l refuza.

„Dacă vrea un proces de ”de-SRI-zare” a guvernului îi va fi foarte greu să accepte această propunere.Eu în locul preşedintelui aş lua ordinele emise de domnul Grindeanu, cât a fost ministrul Comunicaţiilor, să vedem dacă are legătură cu facilităţi create pentru instituţii de tip SRI sau alte instituţii. Eu am spus înainte să-mi termin mandatul, pentru că am simţit lucrurile acestea: structurile de informaţii au devenit impregnate în toate instituţiile statului. Trebuie pus capăt acestei extinderi a influenţei instituţiilor de informaţii, iar politicul să-şi facă treaba. Trebuie pus capăt extinderii serviciilor. Suntem în fața unei nominalizări care lasă suspiciuni serioase.

Nu înțeleg de ce Grindeanu a simțit nevoia să facă cursuri la Academia Națională de Informații. Aia nu e școală de maici. Dragnea a cedat după o propunere absolut neinspirată, acum vrea să dea satisfacție. ”Bine, mă, vă pun omul, acum lăsați-mă să fac guvern!”. Nominalizarea actuală e nepotrivită, din nou. Îmi e greu să mă pun în pielea lui. Trebuie pus capăt acestui mod de acționa în statul român.
Prima nominalizare a fost o prostie crasă, a doua e o eroare politică. Ea poate fi rezolvată cu ajutorul președintelui. Dragnea a trimis o propunere pe care serviciile secrete o vor”, a afirmat Băsescu la România TV.

Vezi și Incendiar! Ținuta „fierbinte” în care a fost surprinsă Elena Udrea într-un mall bucureștean

Surpriză! Unde va activa acum Sevil Shhaideh – propunerea lui Dragnea

Brokerul fugar, Cristian Sima despre „dovezile” pe care le deține Sebastian Ghiță

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare