Dan Condrea, fostul patron al Hexi Pharma, a susținut, în ultima mărturie dată la Parchetul General înainte de a-și pune capăt zilelor, obiținută în EXCLUSIVITATE de Realitatea TV, că era și obligația spitalelor să testeze produsele companiei sale, mai ales că înainte să încheie un contract cu o unitate sanitară era trimisă o mostră.
În plus, Condrea a admis că ştia despre anumite produse că ar fi neconforme.
Potrivit documentul obținut de Realitatea TV, Condrea le-a explicat procurorilor că testele de eficiență se realizau în urmă cu câțiva ani în străinătate, în Germania și Cehia, iar în perioada din urmă în România, în principal la UNILAB. În atribuțiile chimistului intra și efectuarea testelor de eficiență, în sensul trimiterii noului produs spre analiză.
"Menționez că în anul 2009 a fost înființat de către G.B. UNILAB, care avea ca obiect de activitate, printre altele, și efectuarea testelor de eficiență ale dezinfectanților. Contribuția mea a fost una financiară la înființarea laboratorului, iar ulterior am cesionat acțiunile mele", a declarat fostul șef al Hexi Pharma.
Vezi și DEZASTRU! Minciunile din Sănătate! Pericolul în care ne aflăm cu toții. Reacția Ministerului Sănătății
Dosarul procurorilor mai arată că Dan Condrea a dat vina pe spitale, pe care le-a acuzat că nu și-au respectat obligația de a realiza pe cont propriu testul de eficiență a produselor furnizate de compania sa.
"În momentul în care participam la o licitație în sectorul bugetar, societatea trimitea către spital o mostră de produs pentru testare. De fapt, era în obligația spitalului să facă acest lucru, respectiv să facă testul de eficiență. (...) Cu privire la eficența produselor noi, precizez că, de câteva ori, UNILAB, în urma testelor de eficiență, a stabilit că nu sunt conforme. Dacă testul de eficiență nu era conform, în raportul întocmit de laborator se menționa că nu este conform pentru că nu ucide bacteria. Rezultatul testului era comunicat chimistului Leca Mihai, care, câteodată, mi-l aducea la cunoștință", susținea afaceristul la ultima sa vizită la Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Totodată, în dosarul procurorilor se regăsește și denunțul care a declanșat ancheta la Hexi Pharma. O fostă angajată a companiei i-ar fi atras atenția lui Dan Condrea în privința rețetelor de fabricație neconforme, însă afaceristul ar fi refuzat să ia vreo măsură în acest sens.
"Am fost angajată în calitatea de șef de producție. Astfel am observat că rețetele de fabricație ale produselor finite nu corespund cu etichetele produselor. (...)În cursul anului 2010, l-am abordat pe patronul Dan Condrea în timp ce se afla în zona de producție, de față cu mai mulți angajați și i-am spus de neregulile remarcate. Răspunsul său a fost că produsele sunt scumpe și să las rețetele așa cum sunt și să nu mai vorbesc acest aspect în public, ci doar cu dânsul", se mai arată în documentul întocmit de oamenii legii.
Compania SC Hexi Pharma CO SRL a fost trimisă în judecată de procurori pentru săvârșirea a 340 de infracțiuni de înșelăciune, dintre care șapte cu consecințe deosebit de grave, pentru uz de fals (61 de acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Aceeași măsură a fost luată și față de Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, care este acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combatrii bolilor. Totodată, în același dosar a fost trimis în judecată și Mihail Leva, directorul de producție al companiei, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Hexi Pharma a indus în eroare reprezentanții a 340 de unități sanitare, prin prezentarea ca adevărată a unor calități mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentrația substanțelor active și la eficiența biocidă, precum și prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete și alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziție de produse biocide și pricinuindu-le o pagubă.
În urma acestei anchete, Dan Condrea s-a sinucis după ce a intrat cu mașina într-un copac în comuna Corbeanca, județul Ilfov.
Sursa: realitatea.net
Dezvăluirea lui Condrea din dosarul Hexi Pharma care nu s-a dat publicității! Ce a mărturisit acesta
Trending

26 octEntertainment
Meseria secretă a lui Irinel Columbeanu în comunism. Serghei Mizil l-a dat de gol recent pe prietenul său

26 octEconomie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Ministrul Finanțelor a făcut anunțul despre mărirea taxelor și impozitelor, de anul viitor. Scenariul gândit de Alexandru Nazare

26 octSocial
Atât câștigă un casier de la Kaufland. Salariile reale încasate de lucrătorii retailerului german

26 octEconomie
Black Friday la Carrefour te lasă să cumperi 2 produse și să achiți 1. Ce articole intră în promoție

26 octSocial
Temperatura la care ar trebui să-ți setezi termostatul. Te ferește de facturile mari la curent

26 octSocial
Noul ministru al Educației a pus ochii pe profesorii care dau meditații

26 octEconomie
Dezastru pentru Bursa de Valori București. De ce a pierdut 4 miliarde de lei într-o săptămână
Articole Similare

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

26 octEconomie
ANAF vinde din ograda CFR ca să rezolve problemele financiare ale companiei. Firma de stat are o mulțime de datorii

26 octEconomie
Reduceri de până la 90% la haine, de Black Friday. Fashion Days aduce ofertele de pe 1 noiembrie 2026

26 octEconomie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

26 octEconomie



