dragos patraru

sursa foto:  reportervirtual.ro

Dezvăluiri incendiare! Cum se va finanța emisiunea lui Dragoș Pătraru de la TVR și ce cunoscută televiziune l-a OFERTAT

Dragoș Pătraru și echipa sa au părăsit televiziunea Digi 24, ei urmând a realiza emisiunea „Starea Nației” la Televiziunea Română.

„Am plecat, anul trecut, într-un moment în care conturile TVR erau blocate, iar noi am fost anunțați că nu se știe dacă vom mai putea fi plătiți. Am promis ca ne vom întoarce, dacă situația revine la normal.

Mergând prin țară, cei mai mulți dintre oamenii pe care i-am întrebat unde vor să ne vadă au răspuns fără să ezite că la televiziunea publică. Mi-aduc aminte că la Piatra Neamț un domn a venit la întâlnirea cu mine însoțit de tatăl său, care avea peste 90 de ani. Mi-a spus cu lacrimi în ochi că noi trebuie să ne întoarcem la TVR, pentru că dânsul doar aici ne poate vedea”, a declarat Pătraru, cu privire la revenirea la TVR.

Președintele TVR, Irina Radu, a dezvăluit modul în care va fi finanțată „Starea Nației”. Potrivit Irinei Radu, emisiunea lui Dragoș Pătraru se va finanța din ce produce, informează paginademedia.ro.

„A fost și condiția lui Dragoş Pătraru, iar eu am fost de acord, ca emisiunea să fie finanțată din fonduri proprii, adică din ceea ce produce din publicitate.

În cei doi ani în care s-a difuzat la TVR, Starea nației a adus nu doar cifre foarte bune de audiență TVR-ului, ci și un profit consistent, ceea ce nu se întâmplă cu multe producții.

Sunt sigură că telespectatorii vor aprecia revenirea acestei producții în grila noastră”, a afirmat președintele TVR.

Pătraru, ofertat de Prima TV

Zilele trecute, jurnalistul Cătălin Tolontan făcea o dezvăluire de senzație pe blog-ul său. Acesta anunța că Prima TV l-ar fi ofertat pe Dragoș Pătraru.

Cu toate acestea, realizatorul de la „Starea Nației” a ales Televiziunea Română.

Vezi și Alertă de la Guvern! O nouă ordonanță cu impact asupra tuturor românilor

Râzi cu lacrimi! Mail intern: ce cuvinte au fost interzise românilor de o companie străină cu sediul în țara noastră

Văduva unei regretate vedete o atacă dur pe Carmen Dan: ”Știți cum mă simt? Fraieră, batjocorită, hărțuită…”

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare