uscatu

sursa foto:  Facebook/Marius Uscatu

Dezvăluiri revoltătoare ale unui medic român care dă de pământ cu tot sistemul medical. Ministrul Sănătății tace

„Plecați în Occident, să învățați medicina adevărată! Ajuns în Franța, eu am șters cu buretele 6 ani de facultate, 2 ani de stagiu și 6 ani de rezidențiat în Romania, și am început medicina adevărată de la zero, la vârsta de 38 de ani…”, spune medicul ortoped Marius Uscatu, soțul președintelui fundației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu, într-un interviu pe 24life.ro.

În prezent, acesta s-a reîntors în România și are clinica sa privată. El este specializat în operațiile de monturi și bătături, însă prețurile sunt unele extrem de piperate. După cum chiar el susține pe pagina sa de facebook, intervenția ar ajunge la 6.000 lei de picior. Mai exact, un pacient ar putea fi nevoit să scoată din buzunar aproximativ 3.000 de euro pentru a scăpa de monturi, incluzând aici și anestezia se pare.

Când pacienții l-au apostrofat că ar fi „prohibit” din cauza prețului, doctorul Uscatu i-a îndemnat să dea în judecată CNAS pentru a li se deconta această „operație unică în România”. „Intervențiile presupun implantarea unor materiale (șuruburi) scumpe. Problema este alta: dacă CNAS ar compensa aceste intervenții (unice în România), prețul ar fi la îndemâna oricui. Prin urmare, logica elementară ne spune că trebuie să trageți la răspundere CNAS.(…) Ajungeți la concluzia mea: trebuie să obligați CNAS să vă deconteze această intervenție unică în România„, scrie Marius Uscatu pe facebook într-o discuție cu o potențială clientă, care spunea că pensionarii nu pot beneficia de asemenea servicii din cauza prețului.

muscatu3muscatu2

Doar că CNAS acoperă cheltuielile cu astfel de intervenții, care se realizează în spitalele de stat. Pentru a fi decontate operațiile de monturi de 3.000 de euro la doctorul Uscatu, probabil un român ar trebui să scoată mult mai mulți bani din buzunar pentru asigurările de sănătate.

Doctorul Uscatu vorbește despre UMF-istan

Este totuși surprinzătoare declarația doctorului Uscatu legată de medicina adevarată care se învață doar peste hotare, în condițiile în care în Franța există firme de resurse umane focusate doar pe recrutarea medicilor români, specializați în spitalele din România.

Doctorul Uscatu vorbește adesea în interviurile sau postările sale despre UMF-istan, denumirea pe care pare că i-o atribuie prestigioasei Universități de Medicină și Farmacie din România, recunoscută pe plan internațional. Surprinzător este și că UMF nu l-a dat în judecată până la acest moment pentru prejudicii de imagine.

Marius Uscatu povestește în interviul mai sus menționat că a efectuat un stagiu de 3 ani în Franța în spitalele din Haguenau, un oraș de aproximativ 35.000 de locuitori și Strasbourg, unde s-a specializat în chirurgia antepiciorului. Pentru necunoscători, este vorba despre operațiile de monturi și bătături, care în spitalele de stat din România sunt operate de chirurgii de chirurgie generală.

Vezi și Cine a orchestrat dosarul Burnei – SECRETE care ies la lumină

Același ortoped mai susține și că părerile lui deranjează, dându-l exemplu pe ministru Sănătății, cu care se asociază în mai multe postări pe facebook.

Interesant este și că ortopedul Marius Uscatu a fost unul dintre cei mai destoinici susținători ai campaniei „Burnei – monstrul care face experimente pe copii”, oferind totodată indicații medicale, din calitate de ortoped specializat în operații de monturi și bătături.

„13 ortopezi arestați pentru luare de mită în ultimii 2 ani. Unii își ispășesc deja pedeapsa. Ce se-ntâmplă, fraților, cu meseria noastră? Ne-au luat mințile banii?”, mai scrie acesta pe Facebook.

O problemă IMPORTANTĂ

Soțul lui Carmen Uscatu, președintele fundației Dăruiește Viața care anul trecut a strâns din sponsorizări, donații sau alte surse peste 2 milioane de euro, aduce însă în discuție și o problemă extrem de importantă, cu care foarte mulți tineri cu performanțe în educație se confruntă.

„În România, un medic are 3 posibilități :

1. Să fie fiul/ginerele/finul/nepotul unui profesor din Sistem: termină o facultate te miri cum, evită cu strășnicie examenul de rezidențiat prin „echivalare” a statutului de cadru didactic sau cercetător (obținut printr-un așa-zis concurs, unde examinatorul este tocmai tata/socrul/nașul/unchiul). Obține mult râvnitul post în clinica universitară, unde este „asigurat” pentru tot restul vieții: primește burse, pacienți, ajunge încet-încet Profesor în locul celui care l-a propulsat, pentru că are privilegiul de a fi lăsat să opereze”, spune Uscatu în interviul acodat 24life.ro, prin care se prezintă chiar la informațiile de bază de pe contul să de Facebook. Punctele 2 și 3 le puteți găsi pe site-ul mai sus menționat.

Vezi și Justiție?! Amenințări, intimidări, interceptări – s-a întors vechea Securitate în România?

Această problemă pe care a ridicat-o ar trebui într-adevăr rezolvată în toate domeniile, însă atunci când nici cei care o aduc în discuție nu o aplică, este extrem de greu.

Reamintim că la ministerul Sănătății, ministrul Vlad Voiculescu are angajați 32 de consilieri personali, printre care o fostă agentă a SRI, Irina Ghineț, care pentru patru ore de muncă primește 5.000 de lei, potrivit stiripesurse.ro. Aceasta este angajată în domeniul comunicării, la cabinetul secretarului de stat al ministerului Sănătății, Monica Althamer, absolventă de Teologie, dar și voluntară la asociația non-profit Dăruiește Viață.

Contactat de bugetul.ro, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu nu a dorit să răspundă la nicio întrebare adresată legată de afirmațiile medicului Marius Uscatu.

„Nu sunt singurul care deranjează. Am o companie selectă, Vlad Voiculescu”, a spus Marius Uscatu pe facebook.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare