carmen dan

Dezvăluri bombă! Carmen Dan, martor protejat DNA

 Ministrul de Interne, Carmen Dan este în agonie, lucru de înțeles, ținând cont de ritmul  în care se strânge lanțul anchetelor penale în jurul său.

Însă ceea ce nu este de înțeles  este depășirea oricărei ”linii roșii” admisibile de către un ministru de Interne atât de disperat că se apropie ”socoteala” pentru 10 august și alte abuzuri probate în ”denunțul secolului”, încât și-a trimis puținele ”săgeți” rămase lângă ”Frăția Blondei” ca să ”spargă ușa” Direcției Naționale Anticorupție! Cu denunțuri mincinoase împotriva tuturor celor care au avut poziții publice împotriva sa și pe baza cărora speră să aibă mai mult succes decât cu campania de amenințări, filaj la copii minori , presiuni și șantaj la care au fost supuși în ultima vreme toți cei aflați pe ”lista neagră” a lui Carmen Dan! Listă care este una extrem de lungă, cuprinzând de la importanți lideri politici și jurnaliști, până la lideri ai sindicatelor și șefi de structuri aflați pe funcții cheie în MAI, dar și alți înalți demnitari ai statului român!

Pe 30 iunie titram ”I s-a făcut de cătușe”, devoalând  că la doar câteva zile după depunerea ”denunțului secolului” împotriva sa și a celor câțiva acoliți rămași în preajmă după retragerea lui Rareș Văduva, ministrul de Interne a declanșat o halucinantă campanie de amenințări, cerând ”denunțuri la DNA, arestări, cătușe” și orice alte mijloace prin care să fie stopată campania de dezvăluiri media. Și uite că, de-abia după ce un șef de structură a depus probele cu privire la diverse presiuni exercitate de către conducerea MAI pentru schimbarea fără explicații a unor comandanți și înlocuirea acestora cu alții s-a pornit cu adevărat nebunia! Cea prin care Carmen Dan și cei puși să depună denunțuri și să dea declarații mincinoase încearcă să convingă pe toată lumea cum că ar fi ”mână în mână cu DNA”!!!  Ministrul de Interne comportându-se astfel parcă totuși prea ostentativ pentru a fi adevărat ca și cum la rândul său ar fi un fel de martor protejat al DNA! Iar după ce încercările disperate pe persoană fizică ale ministrului Carmen Dan de a ”negocia” cu orice preț stoparea campaniei au primit ”delete” din toate părțile, iată că ”oamenii Blondei” au deja grijă să vuiască tot ministerul că, gata, doi martori ”acoperiți” au  și ”spart ușa” DNA! Oferind astfel pretextul unei mega-operațiuni de filaj total, inclusiv ambiental și ”pe aplicații”  asupra a zeci de chestori, politicieni, jurnaliști, lideri sindicali, parlamentari, realizatori TV, demnitari și chiar miniștri cărora să li se transmită semnalul că vor fi luați ”cu autobuzul” dacă o mai supără cineva pe Carmen Dan!
Și uite cum ministrul care reprezintă încă totuși  PSD-ul în Guvernul României duce ”teroarea denunțurilor paravan” pe culmi pe care nici măcar statul paralel al lui ”Portocală” nu a îndrăznit vreodată! Iar celeritatea cu care ”lista lui Carmen Dan” este ”prelucrată” la DNA nu face decât să întărească ”legenda” atent întreținută de apropiații ministrului de Interne! Cu toate că este greu de crezut că oameni care au girat renunțarea la astfel de mijloace abuzive de filaj precum procurorul șef al DNA, Călin Nistor și procurorul general Bogdan Licu vor agrea, strict legal vorbind, mega-operațiunea de monitorizare a tuturor celor care au refuzat ”să bea o cafea” informativă cu Carmen Dan, pe persoană fizică, ci nu ca și ministru de Intern,potrivit national.ro.

Vezi și:

EXCLUSIV Avocatul Elenei Udrea face dezvăluirea momentului! Planurile fostului ministru

Mare atenție! Riscați amenzi uriașe sau chiar închisoarea pentru această faptă

Elena Udrea a ajuns în România! Cum își umple conturile fosta ‘Blondă de la Cotroceni’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare