12 ani a petrecut în instanță o fată care susține că a fost violată la vârsta de 11 ani de un bărbat de 52 de ani. Judecătorii au decis că, la vremea respectivă, copila a făcut sex consimțit.
O poveste revoltătoare a fost publicată azi de Libertatea. La câteva zile după ce Parlamentul a votat majorarea pedepselor pentru cei care agresează sexual copii, judecătorii au dat sentinţa definitivă într-un dosar care a pus România sub monitorizarea Consiliului Europei. Este cazul fetiţei de 11 ani despre care magistraţii au spus că a consimţit sexul cu un bărbat ce-i putea fi bunic.
O decizie CEDO a permis redeschiderea procesului, iar luni, 6 iulie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat pe agresor, pe numele său Jurj Viorel, pentru viol, reducându-i însă pedeapsa inițială, de la cinci ani de închisoare, la trei ani de închisoare. Judecătorii au decis că e suficient că bărbatul a executat deja 2 ani şi 4 luni de închisoare. Ca atare, bărbatul nu s-a mai întors la închisoare.
Ioana are acum 23 de ani și mai bine de un deceniu ea s-a luptat în instanţă, alături de părinţii şi de avocaţii ei, pentru a dovedi că a fost o victimă. Judecătorii au fost, însă, necruțători față de ea.
Citește mai multe AICI.
Vezi și
Bombă: Serviciile sfidează starea de alertă! Singurul restaurant deschis e al SIE
EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil
EXCLUSIV Marcel Vela a început marea rebranduire a Poliției Române! Au fost trimise în misiune!
Drumul lung al agoniei. Cum și-au bătut joc magistrații de o fetiță de 11 ani violată de un bărbat de 52 de ani
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 07-07-2020 15:29
Trending

20:06Politica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

11:30Economie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

14:30Social
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

08:00Economie
Ei sunt regii coletelor din România. Companiile care livrează cel mai mult, cine încasează cel mai bine

08:30Politica
Ilie Bolojan, dispus să dea în judecată vechea conducere din PNL. Decizia a pornit de la procesul pentru cartea lui Nicolae Ciucă

15:00Social
PPC Blue, furat printr-o schemă pe WhatsApp. Cum au profitat șoferii cu mașini electrice

13:30Economie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația

17:00Economie
Încep concedierile și la CFR. Statul va plăti salarii compensatorii, 1500 de angajați sunt vizați

18:00Politica
Miniștrii PSD care întârzie reformele ar putea pleca din Guvern. Avertisment înainte de Crăciun

13:43Economie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei
Articole Similare

13:43Economie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

07:30Actual
20 de milioane de dolari și „o posibilă relocare” pentru cei care reușesc să ajute SUA. Armata americană vrea date despre programul nuclear iranian

07:00Actual
Donald Trump rămâne extrem de supărat după rezultatele alegerilor din SUA. Susține că americanii au făcut un „pas uriaș înapoi”

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos

06 noiActual



