Polițistul criminalist Bogdan Bănică, președinte executiv al SNPR Decus, a răbufnit la adresa mai-marilor țării, după ce Gheorghe Moroșan, pensionar de 68 de ani, a ucis cu sânge rece două persoane în Onești.
Bogdan Bănică solicită stoparea „mafiei promovărilor și sclavilor împuterniciți” din Ministerul Afacerilor Interne.
„Opriţi mafia promovărilor şi sclavilor împuterniciţi şi veţi vedea că lucrurile se vor schimba
Aș reaminti tuturor ce transmiteam societății civile dar și ministrului internelor de la acea vreme (Nicolae Moga pentru cei mulți care nu și-l amintesc), imediat după tragedia de la Caracal: „Până nu se va renunţa la demagogie, până nu va avea loc o reformă din temelii a Poliţiei Române, vor mai muri nevinovaţi, şi încă mulţi! Asumaţi-vă asta, încă de la începutul mandatului, domnule ministru Moga!” După nici o săptămână a fugit.
Pe tron s-a cățărat apoi Marcel Vela, care după „reforma” inexistentă a lui Carmen Dan și-a început și el mandatul bătând cu pumnul în masă:<<Poliția Română trebuie reformată!>> A „consultat” imaginar niște sindicate, „vizibil” interesat de adevăratele probleme din instituția pe care avea să o conducă, probleme pe care era DECIS să le rezolve.
A apărut pandemia, a uitat că are de reformat o instituție vitală pentru societate, și-a luat geaca de TopGun, apoi a dispărut.
Ne trezim recent la butoanele MAI cu ministrul Bode al guvernului Cîțu, care, ghiciți! Constată și ‘mnealui că … este nevoie de o reformă a Poliției Române. La fel, se arată interesat de problemele cu care ne confruntăm de ani de zile, conștientizând poate că noi, sindicaliștii, le putem comunica concret, punctual, de la firul ierbii, direct din stradă, transmițând deficiențele și neregulile din sistem.
În loc ca premierul să aplece urechea la chestiuni de interes național în ceea ce privește siguranța simplului cetățean, mister Cîțu îl urechește pe Bode și lovește exact în cei care strigă exclamativ problemele din Poliția Română, sindicaliștii! Obține astfel, firește, o falsă simpatie a unor alte categorii sociale, reușind învrăjbirea unora împotriva celorlalți.
Și vis-a-vis de tragedia din Onești, avertizez în continuare că Poliția Română este în moarte clinică: până nu va fi depolitizată generalizat, de la primul șef de IPJ până la ultimul șef de post, până când nu se vor desfășura concursuri REALE de ocupare a funcțiilor de conducere din unitățile și subunitățile de poliție și dacă în continuare acestea vor fi ocupate de fini, nepoți, amante și pulifrici amatori, la fel vor muri oameni fără vină! Asta e principala cauză a impotenței instituționale, cu grave consecințe ce se vor răsfrânge și în continuare asupra societății civile! Mă aude/ascultă cineva?
Anticipez că vom uita curând și de Bode, așa cum am uitat de Moga, iar Poliția Română va rămâne la fel de „reformată”. Simplii agenți de poliție vor fi în continuare blamați și înjurați din cauza incompetenților care îi conduc, România își va plânge în continuare victimele nevinovate și pariez că următorul Ministru al Afacerilor Interne va constata populist și cu fermitate: Poliția Română trebuie reformată!”, a răbufnit Bogdan Bănică, pe blog-ul său.
Precizăm că și Bugetul.ro a atras atenția, în repetate rânduri, în mai multe articole publicate de-a lungul timpului, că împuterniciții din Poliție ajung să fie „obedienți politic”.
Vezi și
SURSE S-ar trage sforile pentru numirea unui nou șef al Poliției Române! Vine pe filieră PNL
EXCLUSIV Radiografia cazului crimelor din Onești! Ce l-a împins pe bătrânul de 68 de ani să ucidă cu sânge rece
Cine este și cum arată criminalul din Onești – Foto și cu soția sa
După crimele din Onești, un polițist criminalist a răbufnit: 'Opriți mafia promovărilor și sclavilor împuterniciți!'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



