sursa foto:  hotnews.ro

După ‘Ion’, apare ‘Eva’! ANRE a lansat asistentul virtual Eva- Cum vor fi ajutați românii

După ‘Ion‘, apare ‘Eva’!  Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat, astăzi, asistentul virtual Eva pentru utilizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale la nivel naţional (POSF), informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, ANRE a implementat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale” – SMIS 129990/705, platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale la nivel naţional (POSF), devenind astfel operator al acesteia.

POSF este o platformă informatică unică la nivel naţional dedicată clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, care automatizează procesul de schimbare a furnizorului, prin simplificarea fluxurilor de informaţii şi documente.

„Pentru a se familiariza cu funcţionalităţile platformei, am pus la dispoziţia consumatorilor, începând cu data de 16.03.2023, asistentul virtual, denumit Eva, care poate răspunde întrebărilor utilizatorilor privind detalii legate de procesul de schimbare a furnizorului, de contractare, de POSF, precum şi informaţii legate de reglementări specifice schimbării furnizorului. Acest sistem inteligent permite asistentului virtual Eva să înveţe permanent prin prisma întrebărilor adresate de consumatori şi să fie în măsură de a oferi răspunsuri detaliate la problematicile ridicate de aceştia pentru domeniul specific al energiei electrice şi gazelor naturale. De asemenea, sunt disponibile manuale de utilizare şi tutoriale, în care se prezintă în detaliu modul cum se accesează şi se utilizează POSF. În vederea operaţionalizării platformei, am aprobat, prin Ordinul nr. 3/2022 cu modificările ulterioare, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale (Regulament POSF)”, a afirmat preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă.

De la data finalizării POSF, operatorii de reţea şi furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale încarcă şi actualizează permanent metadatele pentru locurile de consum şi pentru contractele de furnizare şi de reţea, conform obligaţiilor instituite prin Regulamentul POSF, adaugă sursa.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare