Tot astăzi Robert Sighiartău și Adrian Cozma, deputați PNL, au deput un proiect de lege privind eliminarea limitării plăților în numerar.
Ce a declarat Nicolae Ciucă
„Eu am transmis către bănci şi transmit şi acum următorul mesaj: în România rata de intermediere este de 25 %. Raportul între între depozite şi împrumuturile pe care băncile le dau pentru investiţii este de 70%.
Ca atare, în momentul de faţă băncile trebuie să vină şi să sprijine economia românească, să finanţeze, să capitalizeze sectorul de business din România pentru a putea să asigurăm dinamica şi ritmul de dezvoltare la nivelul mediului de afaceri.
În aceste condiţii, în care această măsură de plafonare a plăţilor cash cu care, încă o dată, nu am fost de acord de la început, a fost o măsură luată în coaliţie, explicându-se la vremea respectivă care sunt intenţiile pentru care se adoptă o astfel de măsură, eu am discutat cu ministrul de Finanţe, am stabilit şi în Biroul Politic National că această măsură trebuie să fie revizuită”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.
Mesajul lui Adrian Cozma:
„PROPUN REVENIREA LA PLATA CU BANI CASH!
Ciolacu banii înapoi!
E important să revenim cât mai rapid la starea de dinaintea limitării utilizării banilor cash.
Nu putem impune un lucru pe care nu-l vrea aproape nimeni.
E o lipsire de libertate până la urmă și niciun salariat n-ar trebui să fie obligat nici măcar să primească banii doar pe card. Trebuie să fie opțional, fiecare persoană dispune de banii lui așa cum dorește și să plătească în condiții legale, nu impuse.
Fie că vorbim de salariați sau antreprenori, nu putem porni de la ideea greșită că oamenii vor să înșele statul. Statul trebuie să găsească modalități prin care să monitorizeze activitatea economică din societate. Fiecare avem activități diverse care implică o anumită conduită socială, oamenii cumpără produse, animale, plătesc servicii agricole. Nu-i putem obliga să aibă toți card bancar, mai ales în condițiile în care nu avem încă bancomate în multe localități.
Așadar propunerea mea e clară: Trebuie să revenim asupra ordonanței și să renunțăm la măsura Guvernului de limitare a plăților cu bani cash. Sper ca toți colegii să susțină proiectul de lege inițiat în acest sens”.
Postarea lui Robert Sighiartău
„Revenirea la CASH !
Împreună cu Adrian Cozma am depus astăzi în Parlament un proiect de lege privind eliminarea limitării cash. Aberația trebuie abrogată !”, a transmis Robert Sighiartău.













