sursa foto:  de.123rf.com

E haos total! Ce se întâmplă cu bugetul UE. Se anunță prăbușirea?

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri seară că ‘diferențele sunt încă prea mari pentru a ajunge la un acord’ privind bugetul multianual al UE, la finalul summitului extraordinar al celor 27, relatează AFP și Reuters.

„Va trebui să discutăm din nou chestiunea”, a adăugat şefa guvernului german, precizând că data unei viitoare reuniuni nu este încă fixată. „Ţine de preşedintele Consiliului să decidă”, a spus ea.

„Diferenţele au fost pur şi simplu prea mari. Chiar şi datele preliminare ale noii propuneri au fost suficiente pentru a arăta că nu va fi suficient pentru a depăşi diferenţele”, le-a declarat Merkel jurnaliştilor.

Agenţiile de presă au scris mai devreme că şefii de stat şi de guvern au primit o nouă propunere de buget multianual care limita cheltuielile la 1,069-1,07%, o reducere uşoară faţă de precedenta propunere, care reprezenta 1,074% din venitul naţional brut al statelor membre.

„Din nefericire, astăzi am observat că nu este posibil să ajungem la un acord, am observat că mai avem nevoie de timp”, a declarat şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, conform Agerpres.ro

Vezi și:

Predoiu aproape ‘călcat în picioare’ de către procurori

EXCLUSIV Audio. Atenție, Marcel Vela, avem dovada! Șef din Poliție prins pe înregistrare

EXCLUSIV Se încinge cazanul cu smoală în MAI! ‘Băieții Veseli’ ai lui Vela ar pregăti execuția unui șef din Poliție

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare