Mircea Cosea

sursa foto:  national.ro

Economistul Mircea Coșea: ‘Statul român își exploatează propriii cetățeni, propria economie. BNR nu mai are rolul acela de gânditor serios, obiectiv, atașat unor metodologii foarte reale, ci doar așa, parcă-parcă testează marea cu degetul’

Profesorul de economie Mircea Coșea este dezamăgit de declarațiile guvernatorului BNR Mugur Isărescu despre care spune că este un mesaj de acoperite.

Mircea Coșea a afirmat că: ”Din punctul meu de vedere, mesajul acesta este un mesaj de acoperire. Banca Națională încearcă să se acopere pentru faptul că […] nu reușește de trei ani de zile să facă nimic cu inflația. Mai mult decât atât, să ne amintim de ”ceaiul de tei”, pentru că domnul Isărescu spunea că lucrurile sunt de fapt aparent rele, lucrurile merg foarte bine. Să ne amintim de ”sărirea calului” când Banca Națională nu a luat măsurile care trebuiau pentru ROBOR.

Toate lucrurile astea se fac în momentul de față, în care banca realizează că de fapt are un eșec extraordinar de evident în politica sa (a lui Mugur Isărescu n.r.) să încerce să ne explice că, de fapt, lucrurile sunt în altă parte cu energia, cu războaiele, cu toate crizele care vin peste noi. Suntem în momentul în care ar trebui, nu numai la nivelul Băncii Naționale, care încet, încet, cu părere de rău trebuie să o spun, nu mai are rolul acela de gânditor serios, obiectiv, atașat unor metodologii foarte reale, ci doar așa, parcă-parcă testează marea cu degetul”.

Analistul a mai subliniat faptul că ”Suntem în momentul în care cei care ne guvernează ar trebui să înțeleagă că suntem la un punct la care lucrurile pot să se agraveze în asemenea măsură încât să nu mai poată fi reglate pe o perioadă de luni de zile, poate chiar un an. Adică anul 2023 poate să fie un an mult mai greu decât 2024, nu pentru că se agravează crizele internaționale sau pentru că cine știe ce taifunuri vin prin Asia, ci pentru că nu s-au luat măsuri în 2022”, a atras atenția profesorul Coșea.

Analistul a continuat vorbind de așa-zisele măsuri pe care Guvernul le tot anunță:

”Ceea ce s-a întâmplat acum cu energia, acestă celebră ultimă  măsură un leu și 30 de bani, arată că nu se renunță la practica pe care azi toată lumea o denunțăm, toți cei care facem analize de cum se umple sacului bugetar cu elemente care țin de populație, nu de rezultatele concrete ale economiei. Statul român își exploatează propriii cetățeni, propria economie. Repet un cuvânt pe care l-am spus mai demult și care sună rău, dar îl  spun ”statul român își mănâncă propria economie”. O consumă numai pentru a avea bani la buget pe alte căi decât cele normale. De ce? Pentru a realiza niște obiective electorale? Niște programe sociale pe care să se bată cap în cap cele două partide de la guvernare?”

Analistul a mai atras atenția guvernanților că într-adevăr situația este una deosebit de gravă și că: ”Banca spune 16 la sută. Calculele mele arată că va fi 18%. Doamne ferește! Poate am greșit și bine ar fi”.

Profesorul Coșea se mai întreabă de ce BNR nu spune că alte guverne din țările vecine au ”luat măsuri de stopare a profiturilor băncilor și chiar de crearea unor așa numitele programe de solidaritate prin care băncile să încerce să ajute economia. Dacă intrăm într-un magazin, nu e nevoie să ne spună BNR că crește inflația. Eu văd de la zi la zi cu cât este mai scump. Nu este nevoie să ni se spună că lucrurile merg prost. Când eu văd că uite așa, nu știu de ce, deodată, înainte de Crăciunul în România a apărut pesta porcină!”

Mircea Coșea a făcut o previziune sumbră spunând că anul acesta românii vor avea un crăciun de 100 de grame pentru că nu vor mai avea bani cu care să cumpere cele necesare și a încheiat pe un ton ironic spunând că Parlamentul se grăbește să voteze o lege prin care bujorul să fie floarea națională, lucru fără de care România va avea foarte mult de suferit, a conchis ironic/amar profesorul de economie, Mircea Coșea, conform dcbusiness.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare