Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, i-a adus un omagiu primului președinte democrat al Belarusului, Stanislav Șușkevici.
Șușkevici s-a stins din viață la 3 mai, la Minsk, în Belarus.
„S-a stins Stanislav Șușkevici, unul dintre autorii destrămării Uniunii Sovietice, colaborator al Institutului Levant
Ne-a părăsit Stanislav Șușkevici, primul și singurul președinte democrat al Belarusului. În aceste zile, când războiul din Ucraina a readus sângeros în actualitate lupta dintre dictatură și democrație, meritele sale uriașe ajung să fi privite în adevărata lor dimensiune.
Stanislav Șușkevici este cel care, alături de Boris Elțîn, președintele Federației Ruse, și de Leonid Kravciuk, președintele Ucrainei, și-a pus semnătura pe convenția de creare a Comunității Statelor Independente la 8 decembrie 1991 în cabana sa din pădurea Belovejskaya, act care a consfințit destrămarea Uniunii Sovietice, punând formal capăt unui imperiu construit prin minciună și teroare.
Născut în comunism, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Belarus, specializat în tehnologie radiofonică, savantul fizician Stanislav Șușkevici face parte din galeria primilor șefi de stat democrați din țările Europei de Est și fostele republici sovietice, care și-au dorit un altfel de viitor pentru țările lor.
În discuțiile pe care le-am avut la București cu ocazia conferinței internaționale 25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte la care a participat împreună cu alți foști șefi de state din Europa Centrală și de Est, Stanislav Șușkevici spunea că este mândru de contribuția sa la destrămarea URSS; dar și mai mândru de decizia unilaterală de a scoate armamentul nuclear de pe teritoriul Belarusului. Pe teritoriul țării sale era suficient armament nuclear pentru a distruge toată Europa.
Pentru Stanislav Șușkevici, construirea unui stat nou, democratic și pașnic, trebuia să pornească de la denuclearizarea țării sale. Din păcate, mandatul său prezidențial a fost mult prea scurt pentru a transforma Belarus într-o democrație, dar până la sfârșitul vieții el nu a încetat să-și canalizeze energia spre înlăturarea regimului dictatorial al lui Lukașenko.
Stanislav Șușkevici declara că se consideră mai degrabă cercetător științific și profesor decât politician. În această calitate, s-a numărat printre colaboratorii Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului în proiectele de diplomație culturală, participând la conferințele organizate de Institut, atât în România, cât și în străinătate.
Îi aduc un omagiu și îi spun: rămas bun, prietene!
Emil Constantinescu,
Președintele Consiliului Științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”, a fost mesajul lui Constantinescu.
Emil Constantinescu, mesaj după decesul unuia dintre autorii destrămării Uniunii Sovietice: Ne-a părăsit primul și singurul președinte democrat al Belarusului
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 07-05-2022 14:48
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



