Gigantul din energie cu 3 milioane de clienți care a anunțat că părăsește piața din România, vine cu noi precizări. Enel transmite că toate activităţile operaţionale din România se desfăşoară şi vor continua să se desfăşoare în mod normal, fără a afecta clienţii finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile şi produsele cu care sunt obişnuiţi.
Grupul Enel şi-a prezentat marţi Planul strategic 2023-2025.
Anul viitor, activităţile din Europa se vor concentra în jurul Italiei şi Spaniei, cu vânzarea activelor din România, iar în America Latină, grupul se aşteaptă să se retragă din Peru şi Argentina şi estimează că va vinde activele din Ceará (Brazilia) pentru a se concentra mai mult pe reţelele de distribuţie din mega-oraşe (Rio şi São Paulo).
”Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am ”saturat” spaţiul pentru investiţii în reţele si am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere. Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai răi decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii.
Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat. S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo”, spune Francesco Starace, CEO şi director general al Enel.
Unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship. Se preconizează că se va cristaliza valoarea portofoliului de gaze din Spania.
Numărul punctelor de încărcare a vehiculelor electrice va creşte de la aproximativ 0,5 milioane estimate în 2022 la aproximativ 1,4 milioane în 2025. Până în 2025, Grupul Enel se aşteaptă să adauge aproximativ 21 GW de capacitate instalată de energie regenerabilă (din care aproximativ 19 GW în ţările sale principale).
Între 2023 şi 2025, Grupul energetic italian Enel se aşteaptă să investească un total de aproximativ 37 de miliarde de euro. Se preconizează că venitul net ordinar al grupului va ajunge la 7-7,2 miliarde de euro, în 2025, faţă de 5-5,3 miliarde de euro estimat în 2022.
Anunţul ENEL privind vânzarea activelor din România nu presupune ieşirea din piaţa de energie a companiei Enel România, ci poate presupune doar schimbarea proprietarului activelor/schimbarea acţionariatului, a transmis marţi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Dumitru Chiriţă, conform news.ro
Enel vine cu precizări după ce a anunțat că părăsește piața din România: Toate activitățile operaționale vor continua să se desfășoare în mod normal, fără a afecta clienții finali
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social
Postul Crăciunului 2026. Începe pe data de 15 noiembrie 2026, când sunt zilele cu dezlegare la pește

10:30Social
Fiul lui Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. I se aduc acuzații grave

09:30Social



