Este ordin oficial! Românii care au fost diagnisticați cu coronavirus și mor în spital nu mai sunt supuși autopsiei după moarte, asta deși ei se pot vindeca între timp și pot muri din alta cauză.
În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării se confirmă diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia anatomopatologică a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase - prevede protocolul privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, aprobat prin ordin de ministru şi publicat săptămâna aceasta în Monitorul Oficial, conform Agerpres.
Potrivit protocolului, sunt permise autopsiile efectuate în scop ştiinţific conform protocolului de cercetare autorizat în cadrul fiecărei unităţi sanitare, cu respectarea măsurilor de protecţie.
''Decesul în unitatea sanitară cu paturi al persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia COVID-19 şi diagnosticul de deces cu infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2) pot fi declarate cazuri medico-legale strict în conformitate cu art. 185 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare (NCpp); în aceste cazuri, se va anunţa în cel mai scurt timp instituţia medico-legală competentă pentru dispunerea ridicării cadavrului şi efectuarea autopsiei medico-legale'', se arată în protocol.
Acest protocol specific se aplică în mod similar şi următoarelor cazuri de deces, acestea fiind considerate decese ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, confirmate ca fiind pozitive:
* persoanelor care sunt în izolare la domiciliu, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică;
* persoanelor care sunt în carantină, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică
* persoanelor internate în spital suspecte de infectare cu COVID-19, la care nu s-a efectuat testarea pentru confirmare. În această situaţie, certificatul medical constatator al decesului va putea fi completat şi eliberat de către medicul curant al pacientului din secţia de spital, dacă nu se dispune efectuarea autopsiei medico-legale.
În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu SARS-CoV2 vor primi brăţară de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate acolo unde există posibilitatea, dacă nu, documentul de identitate va fi obligatoriu fotocopiat, copia conformă cu originalul va fi semnată de un cadru medical şi inclusă în foaia de observaţie, se menţionează în protocol.
Aparţinătorii vor fi informaţi telefonic de către unităţile sanitare în legătură cu cazurile severe/critice şi despre survenirea decesului.
În cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru aparţinătorii care locuiesc la o distanţă mai mică de 100 km de locul decesului, şi de maximum 48 de ore dacă aceştia locuiesc la o distanţă mai mare de 100 km sau în situaţii speciale.
Nu este permisă ieşirea aparţinătorului din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului, se precizează în protocol.
Echipamentele individuale de protecţie pentru aparţinătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul. Aceştia vor purta obligatoriu halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială; botoşi şi mănuşi.
Cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie. În caz de identificare pozitivă (potrivire), vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special.
Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului.
Familia sau reprezentanţii administraţiei publice locale (pentru cazurile sociale) vor pune la dispoziţie sicriul. Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia.
Pentru aparţinătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun, urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare, se mai arată în protocol.
Transportul cadavrului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii. Angajaţii serviciilor funerare nu vor deschide capacul sicriului şi nu vor efectua manopere de cosmetizare sau de îmbălsămare asupra cadavrului contaminat în urma infecţiei cu noul coronavirus (SARS-CoV2).
Totodată, în unitatea sanitară cu paturi, medicul curant sau un cadru medical desemnat de acesta va anunţa instituţia de medicină legală competentă, încă din timpul vieţii pacientului care prezintă semne severe de boală, dacă se încadrează în cazurile în care se dispune autopsia medico-legală conform art. 185 din NCpp (autopsia medico-legală se dispune în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaşte cauza morţii ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni).
În acest caz, autopsia nu poate fi refuzată de către instituţiile medico-legale sau de către aparţinători.
Personalul echipei medico-legale care manipulează cadavrul în vederea efectuării autopsiei medico-legale trebuie să poarte echipament individual de protecţie care constă în combinezon complet din material impermeabil sau material neţesut cu densitate mare, rezistent la apă, care are inclusă masca şi vizeta sau halate cu mâneci, impermeabile, închise la spate, bonete şi măşti chirurgicale, respectiv protectoare oculare.
Vezi și:Salarii majorate în plină criză! Cine sunt angajații norocoși
În plină epidemie de coronavirus, SPP-ul pune la bătaie 2 milioane de euro pentru achiziția de mașini
EXCLUSIV Atenție! Provincialii care lucrează și locuiesc în București nu-și vor putea petrece Sfintele Paști în sânul familiei
Este ordin oficial! Ce se întâmplă cu cei declarați ca fiind morți din cauza coronavirusului
Trending

19 iunEconomie
Pensiile militarilor: 20% iau peste 7.000 de lei, 60% încasează peste 5.000 de lei. La ce sume ajung cei din MApN

09:30Economie
Digi și ING, parteneriat inedit care aduce un beneficiu gratuit. Milioane de români se vor bucura de acordul dintre cele două companii

circa 1 oră în urmăEconomie
Un mare furnizor de energie se retrage de pe piață. Peste 22.500 de români vor fi afectați

19 iunEconomie
Top cele mai căutate facultăți din România. Taxele pe care le suportă cei care nu prind loc la buget au crescut considerabil

19 iunEconomie
Metrorex a luat decizia privind majorarea prețului călătoriei. Cât va costa biletul la metroul bucureștean

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani și afaceri

19 iunEconomie
Curs valutar BNR 19 iunie 2026: Euro și dolarul, evoluție pe piața monetară

19 iunEconomie
Rămas bun Liberty Galaţi? ANAF nu a reușit să găsească un cumpărător nici măcar la a doua licitație

19 iunEconomie
Cum poți schimba furnizorul de curent electric, ghid practic. Mulți apelează la această variantă din cauza prețurilor ridicate

19 iunEconomie
Fără taxă pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să achite în această zi dintr-un motiv special
Articole Similare

9 minute în urmăEconomie
ANAF va vinde online bunurile confiscate. Strategia prin care statul speră să recupereze mai rapid datoriile firmelor insolvente

39 minute în urmăEconomie
Pizza Hut, afacere vândută. Ce se va întâmpla cu sutele de angajați din România și cum vor funcționa restaurantele

circa 1 oră în urmăEconomie
Un mare furnizor de energie se retrage de pe piață. Peste 22.500 de români vor fi afectați

10:30Economie
Cât a ajuns o banală cafea în Bulgaria. O turistă a avut un șoc când a văzut nota de plată din stațiunea Sozopol

10:00Economie



