Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, a declarat că scenariul remanierii este mai probabil decât cel al unei restructurări a Guvernului, și în urma ședințelor pe care le vor avea cu specialiști juridici, vor decide cu ce variantă se prezintă în fața Parlamentului, potrivit Mediafax.
„Au fost discuții și ieri, la Cex, pe aceste două variante, fie remaniere, fie restructurare. Înțeleg că este mai simplă calea remanierii, acolo unde este necesară de jumătate plus unu din ce prezenți în sală. Mai departe, celelalte variante sunt cele pe care juriștii le vor prezenta.Cei ce se ocupă de parte juridică ne vor explica și prezenta care sunt variantele, care sunt poribilele scenarii și se va alege unul dintre acestea și vom veni în Parlament.”, a declarat Teodorovici.
El a afirmat că încă susține ideea unui Guvern mai mic, dar cu oameni determinați, iar în Parlamentul României există destui oameni pe care să se poată baza.
„Susțin pricipiul unui Guvern mult mai suplu, cu ministere mai puține ca număr, cu oameni foarte determinați la conducerea acestora....Sunt mulți oameni de bună credință, chiar și în Parlamentul României.”, a spus social-democratul.
Despre o nouă colaborare între PSD și foștii colegi de guvernare, grupul ALDE, viceprim-ministrul interimar consideră că nu este momentul să „mergem cu astfel de scenarii”.
Eugen Teodorovici iese la rampă: 'Susțin principiul unui Guvern mult mai suplu, cu ministere mai puține ca număr'
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



