hans klemm

sursa foto:  ziuaconstanta.ro

EXCLUSIV! Cine are cele mai mari șanse să-i ia locul lui Hans Klemm și să devină noul ambasador al SUA în România

Jurnalistul Dan Andronic a fost primul care a anunțat schimbarea lui Hans Klemm,  ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, printr-o postare pe facebook. Acum a devenit și oficial. Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu a confirmat acest lucru luni și a dat și câteva indicii despre cel care-l va înlocui. 

„Aşteptăm să vedem dacă i se oferă agrementul şi după aceea vă pot spune şi numele. În orice caz e o persoană care cunoaşte limba română”, a spus Meleşcanu, întrebat în legătură cu înlocuirea ambasadorului SUA. El a adăugat că nu-l cunoaşte personal pe noul ambasador, ci din CV, menţionând că acesta a avut legături cu România.

John Rakolta are șanse mari să-i ia locul lui Hans Klemm, chiar cele mai mari potrivit unor surse. Acesta a fost consulul onorific al României în Detroit. Născut în SUA, într-o familie de emigranţi români din Ardeal, Rakolta patronează compania de construcţii Walbridge International din Detroit. Este un suporter înfocat şi un finanţator important al Partidului Republican din America.  S-a implicat şi în campaniile electorale din România, din 2004 şi 2009, susţinându-l pe Mircea Geoană, cel care, în 1997 – fiind ambasador în SUA – l-a numit consul onorific în Detroit.

Alte două nume sunt în cursă. Jenny Paulson, fostă Zaharia, o româncă naturalizată americancă, extrem de bogată fiind căsătorită cu miliardarul John Paulson, apropiat de Donald Trump.

O altă variantă, despre care s-a vorbit mult în trecut ar fi Darren White, fost șef al US Secret Service. Acesta a lucrat 5 ani în România și a criticat-o aspru în trecut pe Laura Codruța Kovesi, despre care a spus că nu este corectă.

Citește și…

EXCLUSIV! Dezastru în sistemul medical! Pacienții în mare pericol! De ce nu vor mai putea primi pacienții bilete de trimitere

EXCLUSIV! Condamnați la suferință din cauza banilor! Cine le refuză șansa la cel mai bun tratament pacienților din România și de ce

Lovitură pentru Simona Halep! Suma astronomică pe care o pierde CAMPIOANA de la Roland Garros

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare