sursa foto:  stirisuceava.net

EXCLUSIV Ciudatul caz al vicepreședintelui CJ arestat pentru luare de mită, considerat ‘Mâna Dreaptă’ a lui Gheorghe Flutur! Iz de ilegalitate în menținerea sa în Arestul IPJ

Silviu Crețu, vicepreședinte al CJ Suceava la data comiterii faptelor, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, la 27 mai, pentru luare de mită. Crețu este considerat de presa suceveană drept „Mâna Dreaptă” a lui Gheorghe Flutur, președinte al CJ Suceava și lider marcant al PNL. Conform legii, după trimiterea sa în judecată, Silviu Crețu trebuia transferat, DE ÎNDATĂ, din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) al IPJ Suceava în penitenciar. Pentru a rămâne la CRAP și a nu fi transferat la penitenciar, acolo unde condițiile sunt mai aspre, Crețu a găsit o portiță legislativă. A făcut cerere de a presta muncă în folosul Centrului Reținere și Arestare Preventivă. Solicitarea i-a fost aprobată, însă, conform surselor Bugetul.ro, Silviu Crețu nu ar fi efectuat nici măcar o zi de muncă. Potrivit surselor Bugetul.ro, șeful IPJ Suceava, comisarul-șef Constantin Poenari, ar fi consătean și fin al lui Gheorghe Flutur. Despre gradul de rudenie dintre Poenari și Flutur a scris și Ziuanews.ro. Astăzi Bugetul.ro a făcut o solicitare către IPJ Suceava, pentru a afla cum de a rămas Silviu Crețu în Centrul de Arestare Preventivă. Când vom primi un răspuns, îl vom publica. Totodată, Bugetul.ro vă prezintă și paginile din registrul CRAP IPJ Suceava, unde se poate observa că Silviu Crețu nu a efectuat nici măcar o zi de muncă.

Surse ale Bugetul.ro ne-au dezvăluit că Silviu Cristinel Crețu, fost vicepreședinte al CJ Suceava, ar fi fost „menținut ilegal în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă” din cadruI IPJ Suceava. Potrivit sursele noastre, Silviu Crețu trebuia transferat către penitenciar, după ce a fost trimis în judecată pentru luare de mită, la 27 mai.

Conform surselor Bugetul.ro, pentru a nu ajunge în penitenciar, acolo unde regimul de detenție este mai sever, Silviu Crețu a făcut cerere, pe 31 mai, să iasă la muncă în folosul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă. La 9 iunie, solicitarea i-a fost aprobată. Tot la acea dată, Silviu Crețu a semnat angajamentul că va presta activități în folosul CRAP al IPJ Suceava, fără a fi remunerat.

Potrivit paginilor din registrul Centrului de Arestare Preventivă, obținute de Bugetul.ro, Silviu Crețu nu a efectuat nici măcar o zi de muncă. Trebuie precizat că paginile au fost anonimizate, însă se poate observa că niciunul dintre numele care apar în registru nu începe cu litera „C” (n.r. – Crețu).

Ce spune legea

Articolul 260 privind „Transferarea persoanelor private de libertate în penitenciar” din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal precizează la alin. (1) că „Şeful centrului de reţinere şi arestare preventivă dispune, de îndată, transferul persoanei private de libertate în penitenciar sau în penitenciarul-spital, în următoarele cazuri:

a) după trimiterea în judecată şi verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive potrivit prevederilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 207 alin. (2) – (4) din Codul de procedură penală (…)”.

De asemenea, conform Art. 115 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal:

(1) După trimiterea în judecată, persoanele arestate preventiv sunt transferate în penitenciar.

(2) Persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată care au fost selecţionate pentru a presta activităţi în interesul centrului pot fi menţinute, cu acordul lor, pe o perioadă de maximum 6 luni, în centrul de reţinere şi arestare preventivă”.

DNA Îl acuză pe Crețu că ar fi luat mită 40.000 de euro

În cauza mediatizată prin comunicatele 326/VIII/3 din 5 aprilie 2022 și nr. 324/VIII/3 din 4 aprilie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CREȚU SILVIU-CRISTINEL, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente. Aceste demersuri ar fi avut loc in contextul unor neînțelegeri intre autoritatea județeană Suceava beneficiara proiectului si asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iași-Suceava.
Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri Suceava, ar i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte.
Ulterior, la data de 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiți de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.
În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deținute de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis, la 27 mai, Direcția Națională Anticorupție.

Tribunalul Suceava a decis ca Silviu Crețu să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia nu e definitivă

Ieri, 29 iunie, Tribunalul Suceava a decis să înlocuiască măsura arestării preventive a lui Silviu Crețu cu cea a arestului la domiciliu, „cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror”.

Solutia pe scurt: Respinge cererea formulată de inculpatul Cre?u Silviu-Cristinel, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: trafic de influen?ă prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ?i luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 207 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală cu trimitere la art. 218 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului formulată prin apărător şi înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Cre?u Silviu-Cristinel, cu măsura preventivă vizând arestul al domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile conform prev. art. 222 alin. 1 Cod procedură penală, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri, când va fi pus în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 25/UP din data de 05.04.2022, dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 221 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul Cre?u Silviu-Cristinel trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul în care locuieşte, respectiv cel din com. Ipoteşti, sat Tişăuţi, nr. 129D, jud. Suceava, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. b) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, în funcţie de stadiul în care se află cauza, ori de câte ori este chemat; c) să nu se apropie şi să nu comunice, pe nicio cale, direct sau indirect, cu martorii din lucrări: Rîpan Ion Vasile, Zelinschi Cătălin, Florea Vasile, Litvinchevici Ana Maria, Vasilciuc Irina, Reguş Maria, Nenec Narciza, Munteanu Laurenţiu Cezar, Greceanu Robert, Avrămia Andrei George. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată conform art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, inculpatului, I.P.J.-Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supraveghere Judiciară, poliţiei în a cărei rază locuieşte acesta, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 29.06.2020”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare