crima arad

sursa foto:  stirilekanald.ro

EXCLUSIV Dumitru Coarnă, despre asasinatul cu bombă, de la Arad: Într-un procent de 70-80%, autorul s-ar putea să fi plecat din țară

Afaceristul Ioan Crișan a fost ucis sâmbătă dimineața, la Arad. În acest caz, una dintre ipotezele specialiștilor este aceea că ar fi vorba de un asasinat la comandă. Contactat de Bugetul.ro, Dumitru Coarnă, deputat PSD și fost șef al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, ne-a declarat că sunt șanse mari ca autorul crimei să fi părăsit deja România. 

În opinia lui Dumitru Coarnă, într-un procent de 70-80%, cel care i-a plantat bomba lui Crișan s-ar putea să fi părăsit țara.

Pe de altă parte, Dumitru Coarnă a precizat, pentru Bugetul.rocă, după modul de operare, nu e vorba doar de un singur criminal, ci de o grupare care ar fi vrut să transmită un mesaj oamenilor din zona Aradului, pe care ar dori să și-i păstreze sub control.

Există mai multe variante: poate să fie în țară, poate să fi plecat. Sunt mai multe ipoteze de lucru. Într-un procent de 70-80%, (n.r. – autorul) s-ar putea să fi plecat din țară. Dar aici nu cred că-i un singur criminal, după modul ăsta de operare. Cred că e o situație mai complexă. Mi-e greu să cred că un singur om putea să realizeze atâtea lucruri, dar nu e imposibil.

Există și posibilitatea asta, să fie un asasinat la comandă. Sunt mai multe ipoteze de lucru. Poliție le are în lucru. Am văzut câteva informații prin presă, cum că era vorba de un transport de țigări și că ar fi o răzbunare. Acolo, mobilul este răzbunarea.

Da, există posibilitatea să fie la comandă, există posibilitatea să fie chiar gruparea care a fost deranjată, că până la urmă cred că a avut un dublu scop acest mod de operare: o dată să-l elimine și să transmită și un mesaj, mediatic vorbind. Deci, le-a ieșit până acum. Sper să fi comis și greșeli, pentru a putea fi identificați. E o speță complicată. Au lucrat foarte bine”, a afirmat, pentru Bugetul.roDumitru Coarnă.

La Arad, oamenii lucrează bine. Se lucrează 12-16 ore pe zi. Echipele de la București, specialiștii în pirotehnie, îi ajută foarte bine pe colegii de la Arad. Eu sper să ajungem repede la autor, pentru că e o problemă de siguranță publică.

Dacă ajungi la autor, cimentezi încrederea în poliție și în siguranța publică. Sunt mai multe ipoteze de lucru. E vorba și de o grupare. Modul de operare e clar: e un mod de operare de tip mafiot.

Eu cred într-o răzbunare de tip mafiot, care trebuie să transmită mesaje și care trebuie să creeze breșa emoției și a temerii în rândurile unora din zona respectivă.

A avut o dublă semnificație: o dată să-l elimine fizic și doi să transmită și mesajul ăsta”, ne-a explicat fostul șef SNPPC.

Ipoteza datoriilor e irațională

Una dintre ipotezele apărute în spațiul public a fost aceea că Ioan Crișan ar fi avut datorii și de aceea ar fi fost eliminat. Dumitru Coarnă susține că această variantă este irațională.

E irațională. Dacă-l elimini, cine-l mai plătește?”, spune Dumitru Coarnă.

„Domnul Bode ar cam trebui să plece”

Dumitru Coarnă consideră că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ar trebui să-și dea demisia.

Domnul Bode e întârziat. E întârziat de când a venit în ministerul ăsta. Și la Onești a fost întârziat, și aici e întârziat, și la răspunsurile pe care trebuie să mi le dea la interpelări.

I-am făcut două interpelări și mi-a răspuns după 90 de zile, și mi-a dat niște răspunsuri de clasa pregătitoare. Domnul Bode ar cam trebui să plece, pentru că nu are anvergura necesară pentru acest minister. E pe acolo și atât”, a subliniat, pentru Bugetul.ro, Coarnă.

Despre noul șef al Poliției Române

L-am întrebat pe Dumitru Coarnă ce părere despre noul șef al IGPR, chestorul Benone Matei.

Deputatul PSD a precizat, pentru Bugetul.ro, că Benone Matei este o soluție optimă.

Despre noul șef al Poliției Române, eu cred că e o soluție bună, pentru că se băteau niște ‘infractori’ – cum îi numesc eu – acolo și bine că n-au ajuns ei. Se băteau unii care aveau legături directe cu interlopii, care gestionau, din punct de vedere operativ – siguranța publică, în defavoarea cetățeanului. Erau ‘niște unii’. Bine că n-au ajuns ei, că era o problemă mare. Eu o să am grijă să veghez mereu la lucrurile astea, ca să nu predăm Poliția Română interlopilor”, ne-a mai declarat Dumitru Coarnă.

Vezi și

Radiografie a jocurilor din PNL: Cîțu a fost întors cu cheița printr-o operație prin care Iohannis i-a decretat sfârșitul lui Orban, prin cozi de topor USR-iste

 

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare