sursa foto:  Facebook

EXCLUSIV Rareș Bogdan, despre înlocuirea lui Nicolae Ciucă cu Lucian Bode: ‘Este o prostie cruntă! Sunt încercări de destabilizare la vârful PNL’

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora Nicolae Ciucă, președintele PNL, va fi schimbat din funcția de premier, iar locul său va fi luat de Lucian Bode, secretarul general al PNL.

Contactat de Bugetul.ro, Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, ne-a declarat că „este o prostie cruntă” și că se încearcă destabilizarea Partidului Național Liberal și a guvernării.

Rareș Bogdan a subliniat, pentru Bugetul.ro, că actuala conducere este mai unită ca niciodată.

Rareș Bogdan, despre înlocuirea lui Nicolae Ciucă cu Lucian Bode, pentru Bugetul.ro:

„Este o prostie cruntă! Nu se pune problema! Sunt încercări de destabilizare la vârful Partidului Național Liberal.

Nu există fricțiuni, în momentul ăsta, absolut deloc și nimeni nu s-a gândit măcar. Este o construcție falsă, de la cap la coadă. Face parte din încercarea de destabilizare a PNL și a guvernării.

Nu are pic de adevăr, nici măcar 1%. Nicolae Ciucă rămâne premier, Lucian – ministru de Interne și secretar general. Nu e niciun conflict nici cu mine, nici cu Dan Motreanu, nici cu Iulian (Dumitrescu – n.r.). Suntem mai uniți ca niciodată!”a afirmat, pentru Bugetul.ro, Rareș Bogdan.

În urmă cu două zile, Răzvan Chiruță, redactor-șef PressHub, a afirmat, pe Facebook, că, potrivit surselor sale, Nicolae Ciucă ar urma să fie înlocuit cu Lucian Bode.

Tot mai multe surse indică faptul că Nicolae Ciucă urmează să fie schimbat din funcția de premier.

Liberalii ar fi nemulțumiți de prestațiile lui publice, de faptul că nu face față în tot mai desele răfuieli cu PSD – e clar că Ciolacu conduce detașat ostilitățile, că nu a reușit să se impună în guvern.

La înaintare va fi scos Lucian Bode, actual ministrul de Interne, despre care se spune că a căpătat tot mai multă putere în PNL. Și care deja se comportă ca un șef cu colegii lui liberali.

Nu mi-e clar încă dacă Ciucă va fi schimbat și din poziția de președinte al PNL.

Să vedem!”, a afirmat Chiruță.

Și publicația Capital.ro vorbește astăzi de scenariul schimbării din funcția de premier a lui Nicolae Ciucă cu Lucian Bode, actualul șef al Internelor.

Eugen DINU

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare