sursa foto:  Facebook

EXCLUSIV Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, racolat de Securitate pe vremea când era elev/A fost abandonat din rețea înainte de Revoluție

Așa cum v-am anunțat în vara anului 2022, după pensionarea colonelului Cătălin Răzvan Paraschiv, cunoscut drept „Fantoma Albă” de la protestul din 10 august 2018, conducerea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ) a fost preluată de colonelul Marius-Claudiu Giurea. Până să ajungă la șefia Brigăzii Speciale „Vlad Țepeș”, colonelul Giurea a condus Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba. În perioada în care a condus Jandarmeria Alba, Giurea a fost verificat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, după cum reiese dintr-o Adeverință de necolaborare cu Securitatea emisă de CNSAS, la 06.11.2019, ce a fost descoperită de Bugetul.ro.

Conform documentului descoperit de Bugetul.ro, Giurea a fost racolat de Securitate în noiembrie 1987, pe vremea în care era elev la Grupul Școlar Oltenița. El a semnat un Angajament la 13.11.1987, cu numele conspirativ „Gavrilescu Bogdan”.

La 25 mai 1989, Marius-Claudiu Giurea a fost abandonat din rețea. Trebuie precizat că Direcția de Specialitate a CNSAS nu a identificat informații transmise Securității de Giurea.

Astfel, CNSAS a decis că actualului șef al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității”.

Așadar, până la proba contrarie, colonelul Marius-Claudiu Giurea nu a colaborat cu Securitatea.

Marius-Claudiu Giurea a semnat un Angajament cu Securitatea, la 13.11.1987, fiind abandonat din rețea 25.05.1989

„În baza Notei de Constatare nr. DI/I/236 din data de 06.02.2019, întocmită de către Direcția de Specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în care se regăsesc următoarele elemente: domnul GIUREA Marius-Claudiu figurează în dosarul fond rețea nr. R 165615 (cotă C.N.S.A.S.), dosar ce conține fise ale colaboratorilor din rândul elevilor. Domnia sa, elev în cadrul Grupului Școlar Oltenița, a semnat un Angajament la data de 13.11.1987, atribuindu-i-se numele conspirativ „GAVRILESCU BOGDAN”. A fost abandonat din rețea la data de 25.05.1989. Direcția de Specialitate nu a identificat informații transmise Securității de către domnul GIUREA Marius-Claudiu. Totodată, în cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/I/236 din data de 06.02.2019, ca urmare a verificărilor efectuate, nu există niciun fel de indicii cu privire la calitatea persoanei verificate de ofițer de Securitate, astfel încât nu poate fi reținută nici calitatea de lucrător al Securității, potrivit art. 2 lit. a din Ordonanța de Urgență nr. 24/2008 (…) astfel domnului GiUREA Marius-Claudiu, fiul lui …, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității”, se arată în Adeverința eliberată de CNSAS lui Marius-Claudiu Giurea, ce a fost descoperită de Bugetul.ro.

Potrivit CV-ului făcut public de colonelul Giurea, între 1986 și 1988, el a urmat cursurile Liceului Industrial ,,Nicolae Bălcescu” Olteniţa.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare