angajatori privati

Experimentul săptămânii de lucru de patru zile a avut succes: Ce companie vrea să implementeze acest program

Revoluţie pe piaţa muncii. O companie din Noua Zeelandă a realizat un experiment timp de opt săptămâni în care angajaţii au avut program redus. Mai exact, aceştia au lucrat doar patru zile pe săptămână. Oficialii spun că intenţionează să implementeze acest program, acesta dovedindu-se foarte eficient.

”Productivitatea a crescut, nivelul de stres a scăzut”, a declarat Andrew Barnes, directorul executiv al Perpetual Guardian, miercuri pentru emisiunea AM Show, scrie agerpres.ro.

Compania a demarat în luna martie un experiment prin care le-a permis tuturor celor 240 de angajaţi să muncească timp de doar patru zile pe săptămână, fără a li se micşora salariul. O echipă de cercetători de la Auckland University a monitorizat experimentul pentru a evalua impactul asupra angajaţilor.

”Am constatat o creştere masivă a implicării personalului şi a gradului de satisfacţie referitor la munca pe care o desfăşoară, creşterea masivă a intenţiei angajaţilor de a lucra în continuare pentru aceeaşi companie şi nu am observat niciun semn de scădere a productivităţii”, a spus Barnes pentru New Zealand Herald.

Dacă anterior demarării experimentului doar 54% dintre angajaţi erau mulţumiţi de echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie, numărul acestora a urcat la 78% în timpul perioadei în care programul a fost redus la patru zile lucrătoare.

Experimentul nu s-a axat pe numărul de zile sau de ore lucrate de angajaţi, ci mai degrabă asupra faptului că firma plătea pentru productivitate în loc de timp lucrat.

”Facem o distincţie clară între numărul de ore pe care cineva îl petrece la birou şi rezultatele acestui fapt”, a mai spus directorul companiei.
Experimentul a demonstrat că programul redus nu a afectat modul în care angajaţii firmei şi-au îndeplinit sarcinile săptămânale.

”Echipa de conducere a declarat că nu a existat nicio schimbare majoră în productivitatea de dinainte şi din timpul experimentului”, a spus Barnes.
Datele statistice au arătat chiar o mică creştere în productivitatea celor mai multe dintre echipe.

Directorul companiei Perpetual Guardian intenţionează să lanseze o dezbatere mai amplă pe întreaga piaţă de muncă din Noua Zeelandă.
”Aş sfătui fiecare companie din Noua Zeelandă să încerce acest experiment, să vadă cum merge”, a mai spus acesta.

Vezi şi Apare un nou lanţ de magazine în România: Cui îi va face concurenţă gigantul japonez

EXCLUSIV! Lovitură pentru Lidl! Semnal de alarmă serios: „Abaterea repetată duce la suspendarea activității”

Se modifică legea! Începând de luni, toți proprietarii de mașini sunt scutiți de aceste operațiuni

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare