Se modifică legea! Începând de luni, 16 iulie, toți proprietarii de mașini sunt scutiți de aceste operațiuni. Actul normativ care se referă la aceste operațiuni a fost publicat în mai și se aplică de azi.
Mai exact, șoferii care au nevoie de un duplicat al cărții de identitate a mașinii nu mai trebuie să obțină un aviz de la autoritatea care a făcut înmatricularea sau înregistrarea și nu mai trebuie să ceară publicarea în Monitorul Oficial atunci când cartea a fost furată, distrusă ori au pierdut-o, informează avocatnet.ro.
Potrivit unor modificări introduse azi, prin Legea nr. 109/2018 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000, cei care au nevoie de un duplicat al cărții de identitate a mașinii îl vor putea obține mult mai ușor.
Conform sursei citate, pentru obținerea duplicatului nu mai e necesară obținerea avizului de la autoritatea care a dispus înmatricularea sau înregistrarea, după caz. Cazurile în care acest duplicat va fi eliberat au rămas aceleași, respectiv pierderea, furtul sau distrugerea cărții de identitate ori situația în care fostul proprietar refuză să i-o predea noului deținător. De asemenea, tot Registrul Auto Român (RAR) e autoritatea la care trebuie să ne adresăm cu această cerere.
„În cazul pierderii, furtului sau al distrugerii cărţii de identitate a vehiculului ori al nerespectării dispoziţiilor art. 10 alin. (5) (n.r. - fostul proprietar nu transmite cartea de identitate a mașinii), R.A.R. poate emite un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului, după identificarea vehiculului", se arată în lege.
Totodată, noile modificări îi mai scutesc pe proprietarii de mașini și de publicarea pe care trebuie să o facă în Monitorul Oficial în urma pierderii, furtului ori distrugerii cărții de identitate, întrucât prevederea existentă până acum în ordonanță care cerea acest lucru a fost abrogată.
Vezi și EXCLUSIV! Dezvăluire explozivă! Probleme mari pentru un greu din Poliție: Cum a fost scos din joc (SURSE)
Toţi şoferii trebuie să ştie asta! Ce lege se schimbă de luni
Se modifică legea! Începând de luni, toți proprietarii de mașini sunt scutiți de aceste operațiuni
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

circa 2 ore în urmăSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

14:30Social
Mai mulți bani pentru medicii care fac gărzi. Promisiuni de la Ministerul Sănătății

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

12:30Social



