EXPLOZIE pe piața de mașini second-hand! Râuri de înmatriculări în 2018 - Cea mai VÂNDUTĂ marcă

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 16-02-2018 10:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Explozie pe piața de mașini second-hand în 2018! Numărul autoturismelor la mâna a doua, înmatriculate în prima lună a anului, a fost cu mult mai mare, față de perioada similară din 2017.


Numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în România, în prima lună din 2018, a fost de 39.261 de unităţi, de peste patru ori mai mare decât în perioada similară din 2017, când erau înregistrate doar 7.708 de unităţi, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).


Cele peste 39.200 de autoturisme rulate consemnate în ianuarie reprezintă un număr mai mult decât dublu faţă de autoturismele noi, care au însumat în perioada de referinţă 11.744 de unităţi, scrie 
Agerpres.


Potrivit datelor DRPCIV, cele mai înmatriculate autoturisme second hand înregistrate în ianuarie 2018 au fost: Volkswagen (10.329 de unităţi, creştere de 378,42% faţă de ianuarie 2017), Opel (4.476 unităţi, +351,66%), Ford (3.749 unităţi, +400,53%), Audi (3.538 unităţi, +352,43%), BMW (3.487 unităţi, +330,49%), Mercedes-Benz (1.903 unităţi, +494,69%), Renault (1.742 unităţi, +542,80%) şi Skoda (1.722 unităţi, +360,43%).


Vezi și Totul se schimbă de la 1 iunie: Ce trebuie să știe toți șoferii

DEZORDINE în viața lui Mircea Negulescu! Ce lovitură a primit „Portocală”, după excluderea din magistratură


EXCLUSIV! Generalul Pahonțu, coleg de liceu și apropiat de un lider PSD

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri