sursa foto:  gov.ro

Florin Cîțu: ‘Nu avem nicio scuză să nu ne vaccinăm. Este singura soluție vaccinarea, nu există altă soluție’

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat din nou, joi, despre eventuale discriminări în cazul în care s-ar aplica facilităţi doar pentru persoanele vaccinate şi a afirmat că nu există nicio scuză pentru cineva să nu se vaccineze, iar scopul urmărit este revenirea la o viaţă normală.

”Nu cred că vor exista distriminări în acest sens. Propunerile pe care le facem noi sunt propuneri pe care le-am văzut şi în alte ţări care au o rată avansată de vaccinare. În Istrael erau şi cu penalităţi, noi nu facem aşa ceva. Aş vrea să înţelegem propunerile noastre  în contextul campaniei de vaccinare, în contextul soluţiilor pe care le oferim. Este singura soluţie vaccinarea, nu există altă soluţie”, a declarat, joi, la Constanţa, premierul Florin Cîţu, întrebat din nou despre eventuale discriminări în cazul în care s-ar aplica facilităţi doar pentru persoanele vaccinate.

Cîţu a explicat că, în acest moment, există suficient vaccin, nu se mai stă la coadă şi oricine se poate vaccina:

”Nu avem nicio scuză să nu ne vaccinăm şi să nu putem să ne reluăm viaţa de dinainte de pandemie”.

Întrebat despre oferirea e bani pentru vaccinare, cum fac alte ţări, premierul a afirmat:

”Am văzut că există soluţii cam peste tot în lume. Eu cred că cea mai bună soluţie este ceea ce oferim noi: revenirea la o viaţă normală. Asta vrem cu toții. Este uşor să aloci bani de la buget. Am alocat bani de la buget pentru a impulsiona medicii de familie şi nu a funcţionat foarte bine până acum. Nu cred că astfel de măsuri funcţionează”.

Potrivit premierului, ”cea mai bună motivaţie este să avem o viaţă normală”.

”Putem să facem un efort bugetar , dar nu cred că este nevoie. În România, cred că putem să învingem pandemia”, informează news.ro

Citește și: 

Premierul Florin Cîțu, după discuția cu reprezentanții HoReCa: ‘Putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare și a doua etapă la 1 august’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare