sursa foto:  Facebook.com

Fost ministru de Finanțe, despre dosarul care îl vizează pe IPS Teodosie: ‘Trebuie să ai probe solide în sensul acesta. Îți pui întrebarea dacă a fost o provocare’

Fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a comentat cazul urmăririi penale a arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie.

 

Gheorghe Ialomițianu a precizat că deși există suspiciuni că au avut loc ilegalități, DNA trebuie să aibă probe solide.

Sigur, DNA a deschis un dosar. Parcă nu știa despre ce e vorba sau nu a vrut să lase impresia că îl interesează, De fapt, ce s-a întâmplat acolo? Cel care a provocat discuția i-a explicat un model de a lua niște bani de la Departamentul Cultelor, spunând să accepte lucrările la bisericile din episcopia Tomisului și o să-i vină niște bani pentru că lucrările vor fi la niște sume mult mai mici. Dar, sigur că IPS Teodosie știa mecanismul cum se obțin banii, dar parcă părea neinteresat sau că nu știe. Atunci sigur că îți pui întrebarea dacă a fost o provocare și nu a răspuns la provocare. Dar există suspiciuni că s-au întâmplat lucruri ilegale în zona respectivă dar trebuie să ai probe solide în sensul acesta.

Este o diferență între încrederea în biserică și încrederea în unele fețe bisericești. Dacă s-ar pune întrebarea aceasta ar fi o diferență. Sigur, sunt preoți devotați care țin cu credincioșii dar sunt și preoțic are nu fac cinste bisericii și apar cu diferite mașini, ostentativi arată o altă realitate față de misiunea lor.”, a declarat Gheorghe Ialomițianu, conform b1tv.ro.

IPS Teodosie a ajuns în vizorul DNA

Procurorii anticorupție susțin că IPS Teodosie ar fi promis 160.000 lei unui om de afaceri, bani reprezentând 20% din suma pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței sale asupra unor funcționari din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.

160.000 lei reprezentau 20% din suma de 800.000 lei ce ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unor biserici din subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare