Primul șef de guvern al lui Vladimir Putin, Mihail Kasianov, transmite că liderul de la Kremlin a construit după ce a ajuns la putere, în 2000, un sistem bazat pe impunitate şi frică, scrie news.ro
”Putin pe care-l cunosc eu era altfel”, dă el asigurări AFP într-un interviu videoconferinţă.
Mihail Kasianov, în vârstă de 64 de ani, primul premier al lui Putin, în perioada 2000-2004, după care a trecut în opoziţie, consideră că Războiul din Ucraina poate dura până la doi ani, dar crede că Rusia va reveni pe ”un drum democratic” într-o bună zi.
Fostul premier, care a acţionat în vederea unei apropieri a Moscovei de Occident, subliniază că nu se aştepta, la fel ca mulţi ruşi, că va izbucni un război.
El spune că a înţeles, până la urmă, ceea ce se profila, cu trei zile înainte de invazie, când Vladimir Putin i-a convocat, într-o regizare bine organizată, pe membrii Consiliului rus de Securitate la o reuniune transmisă în direct la televzor.
”Când am văzut această reuniune a Consiliului rus de Securitate, am înţeles, în sfârşit, că da, va exista un război”, declară el.
”Îi cunosc pe aceşti oameni, imediat ce mă uit la ei. Am văzut că Putin nu era el însuşi. Nu pe plan medical, ci politic”, adaugă el.
Mihail Kasianov, destituit de către Putin în 2004, a trecut în opoziţie şi a devenit unui dintre cei mai feroci critici ai Kremlinului.
El conduce în prezent Partidul Libertăţii Poporului (PARNAS), o mică formaţiune liberală.
Potrivit acstui fost premier, Vladimir Putin, un fost agent KGB, în vârstă de 69 de ani,a construit de când a ajuns la putere, în 2000, un sistem bazat pe impunitate şi frică.
”Sunt caracteristicile unui sistem care, cu încurajarea lui Putin ca şef de stat, a început să funcţioneze şi mai cinic şi mai crud decât ultimele stadii ale Uniunii Sovietice”, dennţă el.
”În fond este vorba despre un sistem care aminteşte un KGB care avea la bază o impunitate totală. Este clar că ei se aşteaptă să nu fie pedepsiţi”, subliniază el.
Mihail Kasoanov spune că a plecat din Rusia din cauza opoziţiei sale faţă de invazia rusă a Ucrainei, dar a refuzat să spună AFP în ce ţară se află, invocând motive de securitate, scrie news.ro
Fostul premier al lui Vladimir Putin aruncă 'bomba': Îi cunosc pe acești oameni, imediat ce mă uit la ei. Am văzut că Putin nu era el însuși
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie
Nouă ediție Fidelis, din 6 noiembrie 2026. Dobânzile avantajoase pe care le oferă statul

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



