firea22 65669300

sursa foto:  stiripesurse.ro

Gabriela Firea, ieșire în forță: ‘PSD n-a fost și nu va fi niciodată groparul României, așa cum reușesc, din nefericire, să fie guvernele de dreapta’

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea precizează pe pagina sa de Facebook, că spre deosebire de Coaliția Dreptei, PSD propune un buget de dezvoltare, nu de înghețare, un buget care să scoată România din cercul vicios al austerității.

”Propunem un buget pentru oameni, nu pentru firmele prietene ale PNL si USR – Plus! Nu suntem de acord cu sărăcirea oamenilor! Cu o nouā curbă de sacrificiu resimtitā doar de cātre populatie. Un buget care să creascā si nu sā înghețe economia.
Proiecția bugetară realizată de echipa social – democratā este o premieră postdecembristă, menită să evidențieze cā avem soluții și trecem peste disputele politice sterile, printr-o atitudine constructivă, responsabilă, procetățean.
Se pot asigura și resurse pentru sănătate, pentru educație, pentru investiții dar și pentru creșterea impusă de lege a veniturilor, simultan cu redresarea echilibrelor macroecronomice.
Nu e magie, e pricepere! Și e posibil pentru că am proiectat un buget pentru oameni, nu pentru interese și clientelă politică.
Spre deosebire de Coaliția Dreptei, noi propunem un buget de dezvoltare, nu de înghețare, un buget care scoate România din cercul vicios al austerității.
o Marele secret al bugetului de stat făcut de PSD este că injectează combustibilul necesar pentru ca motoarele economiei să producă venituri. Nu ai cum să produci venituri suficiente și cu atât mai puțin suplimentare, pentru pensii și salarii, când guvernul Cîțu pune toată economia la congelator și împovăreazā zeci de generațiile viitoare prin împrumuturi galopante, fără măsură.
o Prioritățile bugetului de 374 de miliarde lei al anului acestuia sunt stoparea crizei sanitare, relansarea economiei, creșterea nivelului de trai.
o PSD n-a fost și nu va fi niciodată groparul României, așa cum reușesc, din nefericire, să fie guvernele de dreapta. În speranța că au măcar instinct de supraviețuire, invităm partidele Coaliției Dreptei să plagieze proiectul nostru de buget de stat.
Cu sau fără mulțumirile de rigoare.
Vrem să le fie mai bine românilor!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook

Citește și:

Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu

Toți pensionarii sunt vizați! Ce se va întâmpla cu banii

 

Vești importante de la Casa Națională de Pensii Publice: Au crescut contribuțiile lunare pentru pensii. Cât costă cumpărarea unui singur an de vechime

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare